COD GALBEN: 17-09-2021 ora 15 Intre 15:45 si 20:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale ce vor depăși, local, 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 29 sep - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că România este importantă strategic pentru SUA, un stat care continuă să fie esenţial pentru securitatea ţării noastre.

"Trebuie să ne întemeiem realităţile pe valori. România îşi va îndeplini mereu rolul, în beneficiul securităţii aliaţilor şi pentru apărarea valorilor noastre democratice şi naţionale comune. România este importantă din punct de vedere strategic pentru SUA, iar SUA continuă să fie esenţială pentru securitatea noastră", a spus Iohannis, în cadrul evenimentului "Adriatic-Baltic-Black Sea Leaders' Meeting", desfăşurat sub egida Atlantic Council.

El a subliniat că în contextul în care anul trecut Rusia a intervenit ilegal în zona Mării Negre şi din cauza riscurilor la adresa sudului, viziunea păcii şi a stabilităţii a fost pusă la încercare în proximitatea NATO şi a graniţelor UE.

"Lângă întregul flanc estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, Rusia a continuat să pună la încercare Alianţa Nord-Atlantică până în ziua de azi. Ea continuă să considere NATO un adversar, deşi NATO i-a întins mâna în semn de cooperare. Rusia vorbeşte de interese privilegiate în vecinătatea sa. Ea vorbeşte de "dreptul" său de a-şi proteja cetăţenii din străinătate, inclusiv sau în mod special prin recursul la forţă militară. Este o manieră de a spune că alte ţări nu se pot dezvolta din proprie voinţă, şi că parcursul lor va fi dictat din altă parte", a spus Iohannis.

El a mai precizat că la sud de NATO şi de UE sunt societăţi dezorganizate, războaie în Siria şi tensiuni în Libia, care fac sute de mii de victime nevinovate.

"România se găseşte la răscrucea provocărilor pe care le întâmpină atât din est, cât şi din sud. De la Marea Neagră la Marea Baltică, în Balcani şi la est de NATO şi de Uniunea Europeană, ne confruntăm cu ameninţarea la adresa securităţii, reprezentată de comportamentul agresiv al unui stat vecin. De la Marea Neagră şi până la Marea Adriatică, la sud şi la sud-est de ţara noastră, ne confruntăm cu un tip diferit de provocare reprezentat de migraţie, precum şi cu destabilizarea ţărilor din Orientul Mijlociu, destabilizare alimentată de mişcări teroriste şi radicale", a afirmat şeful statului.

El a indicat patru căi pentru situaţia actuală, indicând consolidarea legăturii transatlantice.

"Prezenţa Statelor Unite în Europa reprezintă un angajament ferm pentru securitatea noastră comună. Prezenţa Europei în preocuparea şi discursul public al Statelor Unite trebuie să continue. Ea va sublinia existenţa unei comunităţi euro-atlantice unite şi coezive", a declarat şeful statului.

Iohannis a mai precizat că o Alianţă Nord-Atlantică puternică şi capabilă este esenţială în abordarea provocărilor de securitate din est, precum şi a celor din sud.

El a spus şi că zona Mării Negre a fost întotdeauna o sursă de provocări, context în care a arătat că trebuie făcute eforturi pentru ca aceasta să fie o sursă de oportunităţi.

"O concentrare mai mare a SUA, NATO şi a UE asupra acestei regiuni se va dovedi benefică pentru stabilitatea regiunii şi a zonelor mai îndepărtate. (...) Cu cât mai multă atenţie acordă NATO Mării Negre, cu atât mai multă stabilitate va fi furnizată regiunii. Zona Mării Negre este un creuzet de interese diferite. Securizând Marea Neagră, creăm condiţii atât pentru a angaja Rusia în dialog, cât şi pentru a proiecta stabilitate şi securitate în Asia Centrală", a declarat Iohannis.

Şeful statului a subliniat şi că România este gata să îşi asume responsabilităţi pentru a stimula iniţiative la nivel regional privind asigurarea stabilităţii şi securităţii, amintind că ţara noastră şi Polonia au solicitat o reuniune a şefilor de state din Europa Centrală şi de Est, care să aibă loc la Bucureşti, la începutul lunii noiembrie.

Preşedintele Iohannis a susţinut ultimul discurs în cadrul vizitei efectuate în SUA la evenimentul "Adriatic-Baltic-Black Sea Leaders' Meeting".

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.