Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu-Jiu, 14 sep/Agerpres/ - Premierul Victor Ponta a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, referitor la criza refugiaţilor, că a existat şi există o comunicare interinstituţională Preşedinţie, Guvern şi celelalte instituţii ale statului, precizând totodată că, în prezent, capacitatea logistică a României nu permite primirea a mai mult de 1.700 de imigranţi.

"A existat şi există o comunicare interinstituţională Preşedinţie, Guvern, celelalte instituţii ale statului privind capacitatea noastră actuală, de aceea am şi prezentat-o, nu fiindcă vrem să ne opunem sau să ne certăm cu Comisia Europeană, de atât putem azi să avem grijă, 1.700 de refugiaţi. Nu cred că astăzi, în JAI, se va lua o decizie, cred că decizia se va lua la Consiliul European, la care participă preşedintele Iohannis. După Consiliu, vedem ce se decide şi ne pregătim şi pentru bune şi pentru rele. Ceea ce am spus şi spun mereu este că sunt împotriva discursurilor xenofobe (...) ideea să închidem graniţele, că toţi cei care vin sunt nişte terorişti, sunt prostii de Evul Mediu şi mă opun total acestei abordări. Dacă putem să primim mai mulţi, o să primim, problema este de capacitatea noastră logistică de a trata acei oameni ca pe nişte oameni, nu cum îi tratează vecinii noştri maghiari, cu bâta şi cu înseriatul. Cu asta nu sunt de acord", a spus premierul.

El a mai adăugat că nu are semnale în sensul că refugiaţii şi-ar schimba traseul prin România având în vedere că Ungaria a anunţat că îşi va închide graniţele. AGERPRES/(A - autor: Irina Poenaru, editor: Diana Dumitru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.