Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 aug /Agerpres/ - Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că pentru continuarea dezvoltării economice este nevoie ca săptămâna viitoare noul Cod fiscal să fie votat în Parlament şi promulgat de preşedinte, având în cuprinsul său prevederea privind cota generală de TVA de 20%, nu de 19%.

"Vreau să ne ducem mai departe cel mai important obiectiv: să avem creştere economică. După primul semestru, 3,7% creştere economică cred că e un lucru destul de bun, cu modestie o spun. (...) Din acest punct de vedere, este foarte important ca săptămâna viitoare să se termine bătălia politică şi să avem Codul fiscal aprobat de Parlament şi promulgat de către preşedinte. Cred în continuare ca un tehnocrat ce sunt, alături de domnul Teodorovici, că important este să dăm mesajul fundamental pentru economie şi pe zona socială cu 20% TVA, nu 19%. 20% cotă generală, cu 9% la alimente înseamnă 16% media", a afirmat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.

Ponta a adăugat că restul măsurilor cuprinse în noul Cod fiscal care privesc "taxe şi impozite pot fi discutate de oamenii politici" . "Ce e important pentru noi, 20% acel TVA", a punctat el.

Premierul a precizat că pe acest subiect a discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis. "Am discutat acest lucru şi cu preşedintele Iohannis şi cu guvernatorul BNR, domnul Isărescu, şi sper ca liderii politici, Parlamentul să ţină cont de opinia noastră tehnocrată, să avem Cod fiscal, să avem stabilitate economică, să se creeze în continuare locuri de muncă, să crească salariile, să scadă preţurile prin scăderea TVA", a explicat Victor Ponta.

Potrivit lui Ponta, cele patru puncte de TVA care înseamnă şapte miliarde de lei impact negativ nu reprezintă în niciun caz o problemă pentru o economie cu creştere, întrucât în primele şase luni ale anului s-au încasat 10 miliarde de lei în plus la buget.

"Deci anul viitor măcar şapte (miliarde de lei - n.r.) le încasăm sigur. Şi cred că un consens politic ne va ajuta pe noi cei care punem în aplicare codul să mergem în aceeaşi direcţie şi din punctul acesta de vedere mă bucur când există soluţii raţionale", a spus premierul Ponta. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.