Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 iul /Agerpres/ - Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seara, că nu crede că proiectul de lege care prevede constituirea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va funcţiona, afirmând că i se pare o faptă gravă ca oamenii care vor face parte din acest organism să ia decizii totale cu privire la sistemul financiar naţional.

"Nu ştiam despre acest lucru. Eu ce să înţeleg, că nu mai există Guvern, Parlament, Preşedinţie? Nu cred că poate funcţiona aşa ceva. Bineînţeles că o să mă interesez de acest lucru, mi se pare ceva foarte grav. Nu pot nouă oameni, cât ar fi ei de buni sau de bine intenţionaţi, să decidă tot, deasupra Guvernului, deasupra Parlamentului", a spus Dragnea la Antena 3.

Guvernul a aprobat, în 22 iulie, proiectul de lege privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional şi a decis constituirea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială al cărui preşedinte va fi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, potrivit unui comunicat de presă al Executivului transmis AGERPRES.

Proiectul prevede că respectivul Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va fi constituit din reprezentanţi ai BNR, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ şi ai Guvernului. Comitetul va funcţiona ca structură de cooperare inter-instituţională, fără personalitate juridică, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional.

Preşedintele Comitetului va fi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Organismul decizional al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială va fi Consiliul general, care va fi format din nouă membri, respectiv: guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi vice-guvernatori şi economistul-şef ai BNR, preşedintele şi prim-vicepreşedintele ASF, doi reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de către primul-ministru.

De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituţie cu responsabilităţi în procesul de soluţionare a situaţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate, va participa la şedinţele Comitetului, fără a avea drept de vot.

Membrii Consiliului general nu vor fi remuneraţi pentru activitatea desfăşurată.

Proiectul de lege stipulează, de asemenea, obligativitatea menţinerii independenţei BNR, în ceea ce priveşte deciziile privind politica macroprudenţială.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea responsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confrunta cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării acestora.

Destinatarii recomandărilor Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială sunt fie BNR şi ASF, în calitate de autorităţi de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României. AGERPRES/ (A, AS - autor: Oana Popescu, editor: Adrian Drăguţ)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.