Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 iul /Agerpres/ - Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat miercuri că, pentru Codul Fiscal, probabil, cea mai bună soluţie va fi aplicarea etapizată, o parte din măsuri putând fi luate deja de la începutul anului 2016.

"Noi ce cerem acum? Cerem o discuţie chiar înainte de cea din Parlament, o discuţie între partidele politice din Parlament, pe tema Codului Fiscal. Noi o să ne stabilim comisia încă de luni, Guvernul României să facă ceea ne nu face de atâtea săptămâni. Domnule, arată-ne clar analizele care fac posibile implementarea acestor măsuri, fără discuţii, pentru că numai noi avem întrebări şi am avut întrebări şi când am votat. (...) Preşedintele şi-a exercitat un drept constituţional. A avut întrebări, le-a pus şi a retrimis legea în Parlament. Noi asta dorim, să rediscutăm şi, probabil, cea mai bună soluţie ar fi aplicarea etapizată. Să stabilim care sunt termenele. Şi noi dorim relaxarea fiscală, doar suntem partide de centru-dreapta. Cum să nu ne dorim?", a precizat Vasile Blaga, la Realitatea TV.

Copreşedintele PNL a adăugat că au fost deja semnale atât de la Troică, Banca Naţională, cât şi de la Consiliul Fiscal privind această lege, motiv pentru care ea trebuie rediscutată, iar o parte din măsuri să fie aplicate încă din 2016, dar nu înainte de rezolvarea problemei relaţiei contribuabil - stat, susţinând că acesta din urmă se comportă ca în perioada comunistă, neavând nicio obligaţie faţă de cetăţean, în acest sens fiind necesară "o reformă totală a Ministerului Finanţelor".

"Între a nu se aplica, că nu e sustenabil, cum spun cei de la Comisia Europeană sau a se aplica aşa şi a intra în deficit România, de peste 3% anul viitor şi 4-5% în 2017, nu e mai bine să aplicăm etapizat Codul, după ce-l discutăm toate forţele politice din Parlament? Spre asta trebuie să îndreptăm", a conchis Vasile Blaga. AGERPRES/(A-autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.