COD GALBEN: 20-06-2021 ora 10 Intre 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00 se va semnala instabilitate atmosferică

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 iun /Agerpres/ - Prim-ministrul interimar, Gabriel Oprea, l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe şeful Serviciului Secret de informaţii britanic, Alex Younger.

"Cu acest prilej a fost apreciată cooperarea excelentă în plan bilateral pe tematica de interes comun a instituţiilor din comunitatea de informaţii a României şi cea a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi au fost discutate aspecte ale evoluţiilor regionale în planul securităţii, inclusiv în zona Mării Negre. Prim-ministrul interimar, domnul Gabriel Oprea şi demnitarul britanic au apreciat nivelul înalt de încredere stabilit intre instituţiile omoloage", relevă un comunicat difuzat de Biroul de presă al Guvernului.

Potrivit sursei citate, a fost evidenţiată "colaborarea eficientă în prevenirea şi combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetăţenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO şi ai Uniunii Europene".

În cadrul întrevederii, a fost subliniată susţinerea pe care Guvernul României o acordă consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituţional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică, adaugă comunicatul menţionat. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.