COD GALBEN: 09-03-2021 ora 10 Intre 10 martie, ora 03:00 - 11 martie, ora 06:00 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent in ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 iun /Agerpres/ - Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!", se dezbate şi se votează vineri în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Moţiunea de cenzură privind votul prin corespondenţă şi alegerile parţiale este semnată de 172 de senatori şi deputaţi şi are susţinerea parlamentarilor PSRO, potrivit liderului acestei formaţiuni Mircea Geoană.

PNL are în total 174 de parlamentari, iar PSRO - 12. Astfel, pentru a fi adoptată moţiunea, mai sunt necesare 92 de voturi pentru.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi vineri, în sală, la dezbaterea moţiunii de cenzură, iar fiecare va vota după conştiinţă, dar nu împotriva acestui demers antiguvernamental.

De asemenea, copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat că a avut discuţii cu liderul UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, despre moţiunea de cenzură, precizând însă că, cel mai probabil, parlamentarii acestui partid vor susţine Guvernul.

Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească 278 de voturi favorabile.

În Camera Deputaţilor, alcătuită din 387 de membri, majoritatea este alcătuită din aleşii PSD, UNPR, PC-PLR şi cei ai minorităţilor naţionale. În Opoziţie sunt deputaţi PNL, ai grupului Democrat şi Popular şi ai UDMR. Singurul deputat neafiliat unui grup este Elena Udrea, care nu poate vota în acest moment deoarece este în arest la domiciliu.

Grupul PSD, în care sunt incluşi şi deputaţii UNPR, are 182 de membri. 29 de parlamentari de la alte partide s-au alăturat de la începutul mandatului până acum UNPR, iar opt s-au înscris în PSD.

Grupul PC-PLR are 26 de membri, iar grupul minorităţilor - 17 membri.

Grupul deputaţilor PNL numără 112 membri, grupul UDMR - 17 membri, iar grupul Democrat şi Popular - 14 membri.

Configuraţia actuală a Senatului este alcătuită din 167 de senatori, 161 fiind repartizaţi în patru grupuri parlamentare, iar şase senatori activând ca independenţi.

În grupul PSD sunt 79 de senatori, luându-l în calcul şi pe fostul senator independent Mihai Neagu, care s-a reînscris pe 8 iunie în UNPR, însă transferul acestuia la grupul PSD-UNPR nu a fost încă oficializat pe site-ul Senatului. Grupul liberal - conservator este constituit din 12 senatori.

În grupul senatorilor liberali activează 62 de membri, iar grupul UDMR este în continuare format din opt senatori.

Liberalii solicită în moţiune retragerea încrederii Guvernului.

"Motivul fundamental pentru care considerăm că trebuie, acum, să retrageţi încrederea acestui Guvern este faptul că şi-a bătut joc de ceea ce este mai sfânt într-o democraţie", susţin semnatarii moţiunii de cenzură, indicând dreptul la vot.

Potrivit PNL, "Guvernul Ponta a încălcat Constituţia şi a săvârşit abuzuri inimaginabile".

PNL afirmă că moţiunea de cenzură ar fi putut fi axată pe "incompetenţa" lui Victor Ponta şi a miniştrilor săi, pe "proasta" guvernare, dând ca exemplu gestionarea cardului de sănătate, "operaţiunea bacşişul".

Liberalii consideră că singura soluţie pentru deblocarea introducerii votului prin corespondenţă este schimbarea echipei guvernamentale.

Moţiunea a fost depusă vineri, 5 iunie, şi citită în plenul Parlamentului luni, 8 iunie.

Victor Ponta s-a confruntat până acum cu două moţiuni de cenzură - pe 13 mai 2014 şi pe 12 septembrie 2014. AGERPRES/ (AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.