Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 mai /Agerpres/ - Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, că Guvernul va trimite zilele acestea la Parlament proiectul de lege privind amnistierea unor situaţii fiscale şi s-a arătat convins că, în forul legislativ, va fi găsit sprijinul necesar adoptării acestuia.

"Astăzi (miercuri - n.r.), avem un proiect de lege, pentru că nu avem voie prin ordonanţă de urgenţă, (...) pe care-l trimitem zilele acestea la Parlament privind amnistierea unor situaţii fiscale care, cele mai multe dintre ele, au generat procese, au generat controale din urmă. Şi vreau să fie foarte clar la ce mă refer: mă refer la drepturi de autor, persoane fizice autorizate, persoane independente, CASS-ul acela pe care trebuia să-l luăm de la alocaţiile copiilor, că aşa spunea ordonanţa din 2009, sau 2010. Deci, situaţii în care ne ducem în urmă şi chinuim oamenii, şi firmele, şi oricum ne costă mai mult să facem procese, să punem ANAF-ul pe capul oamenilor, decât să punem un moment T zero. De la acel moment, absolut toată lumea, fără niciun fel de excepţie şi fără niciun fel de tocmeală, trebuie să-şi plătească taxele. Susţin acest lucru", a declarat premierul, în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri.

Ponta a adăugat că, pe marginea acestui proiect de lege, a discutat şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

" Am discutat cu conducerea celor două Camere, cei doi preşedinţi, domnul Tăriceanu şi domnul Zgonea, şi sunt convins că, în Parlament, vom avea sprijinul necesar", a declarat premierul.

Şeful Guvernului a mai spus că măsura anunţată, privind aministia fiscală, este sustenabilă, având în vedere că, doar în primele patru luni ale anului, s-a reuşit colectarea a 800 de milioane de euro în plus din TVA, prin acţiunile de combatere a marii evaziuni fiscale. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.