COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, cu precădere în zona preorășenească in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 00:00 si 05:00 se va semnala Ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Iaşi, 3 mai/Agerpres/ - Liderii filialei ieşene a Partidului Naţional Liberal au cerut, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, demisia primarului PSD Gheorghe Nichita, care este sub control judiciar pentru că, abuzând de funcţia deţinută, ar fi instigat mai mulţi poliţişti să efectueze supravegheri operative şi investigative în cazul unor persoane.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, care este şi liderul filialei ieşene a PNL, a declarat în cadrul conferinţei de presă că, din cauza scandalului sexual şi de corupţie în care este implicat primarul Gheorghe Nichita, există riscul real de a fi compromise proiectele mari ale oraşului, începând cu proiectul "Iaşi, Capitală Culturală Europeană 2021".

"Oraşul este astăzi sugrumat. Dacă mai există vreo fărâmă de bun simţ sau de raţiune la domnul Gheorghe Nichita, noi toţi facem un apel la domnia sa să îşi dea demisia, să nu expună oraşul la acest chin, care se întrevede a mai dura un an şi trei luni, şi să îl lase să respire. Orice zi pe care domnia sa o mai petrece la Primăria Iaşi este un chin pentru toţi cei care lucrează în Primărie, cu Primăria sau pentru oraş. Îl invit să facă singurul gest care mai rămâne de onoare, cel de a-şi prezenta demisia alături de toţi cei care au făcut parte din sistemul mafiot care a sugrumat acest oraş", a susţinut Cristian Adomniţei.

El a spus că problema comunităţii nu este Gheorghe Nichita, ci sistemul construit de acesta, un sistem constituit "asemenea clanurilor mafiote".

"Domnul Nichita şi PSD au construit la Iaşi un sistem mafiot. Acest sistem s-a bazat, pe de o parte, pe poliţie politică folosind instituţii de forţă care ar fi trebuit să se afle în slujba şi siguranţa cetăţeanului. Poliţia Locală nu e o firmă privată de securitate. (...) Poliţia Locală are obligaţia de a te proteja, nu de a te abuza. Pe de cealaltă parte, pe acţiuni de şantaj şi intimidare folosind clanuri interlope. Nici nu vreau să mă gândesc câte alte lucruri s-au mai întâmplat în oraş care sunt nedescoperite sau nedemonstrate, încă, într-o colaborare care deja părea firească între primarul Nichita şi clanul Cordunenilor, care era intermediată de Poliţia Locală", mai spus Cristian Adomniţei.

El a acuzat că toţi oamenii de bună credinţă, mai ales investitorii şi oamenii de afaceri, au fost "victimele sistemului construit de Gheorghe Nichita".

"Acum se vede clar de ce exista o reţinere pentru oamenii de afaceri - fie străini, fie români - de a investi la Iaşi. Există şi o motivaţie de ce avem subdezvoltare la Iaşi, de ce nu avem locuri de muncă. Cum să vii să investeşti în Iaşi când pe tine te anchetează sub acoperire Poliţia Locală? E cazul acelui investitor britanic", a mai declarat Cristian Adomniţei.

Declaraţiile au fost făcute după ce în urmă cu câteva zile procurorii anticorupţie l-au acuzat pe primarul Gheorghe Nichita că ar fi instigat mai mulţi poliţişti locali să efectueze supravegheri operative şi investigative în cazul unor persoane. După ce a fost reţinut pentru 24 de ore, în prezent edilul este cercetat sub control judiciar.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi senatorii Mihaela Popa şi Dumitru Oprea şi fostul prefect PDL Dragomir Sava Tomaşeschi. Fiecare dintre liberali a susţinut şi împărtăşit ideea lansată de Cristian Adomniţei privind necesitatea demisiei de onoare a primarului PSD Gheorghe Nichita. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.