Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 apr /Agerpres/ - Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru aleşi a intrat în dezbatere parlamentară, Comisia comună privind Statutul deputaţilor şi senatorilor având termen două săptămâni pentru întocmirea raportului, potrivit unei decizii de miercuri a Birourilor permanente reunite.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul senatorilor şi deputaţilor trebuie primească în acest termen avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului.

De asemenea, au fost sesizate pentru aviz Comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus la Parlament după ce iniţiatorii au strâns 256 de semnături pentru susţinerea lui atât din arcul majorităţii guvernamentale, cât şi de la Opoziţie.

Proiectul prevede că un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizaţie specială de 4.000 de lei, a precizat marţi deputatul PSD Petre Daea, unul dintre iniţiatori.

Potrivit proiectului de lege care modifică Statutul parlamentarului, deputaţii şi senatorii au dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar. De această indemnizaţie beneficiază cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

"Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizaţiei îl reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară", se arată în proiectul de lege.

Indemnizaţia de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.

Indemnizaţia de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. Indemnizaţia este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi se suportă din bugetul de stat, mai prevede textul proiectului de lege.

Potrivit calculelor iniţiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizaţie specială de 4.000 de lei iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.