Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 27 apr - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu omologul italian, Sergio Mattarella.

Şeful statului efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Italia.

El se va întâlni luni şi cu preşedintele Senatului, Pietro Grasso, şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia.

Marţi, şeful statului va avea convorbiri cu preşedintele Consiliului de Miniştri din Italia, Matteo Renzi, şi se va întâlni cu studenţi români în această ţară.

Înainte de plecarea la Roma, preşedintele Iohannis a precizat că discuţiile cu oficialii italieni vizează modalităţile în care se poate întări colaborarea dintre cele două ţări în UE şi NATO, aderarea României la Schengen, comunitatea de români din Italia, sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova şi situaţia din Ucraina.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului în deplasarea externă fac parte consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprişor, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu şi secretarul de stat în MAE George Ciamba.

Şeful statului s-a deplasat în Italia împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis. AGERPRES/(editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.