COD GALBEN: 30-03-2020 Intre 09:00 si 13:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...65 km/h. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Neamţ, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zalău, 2 apr /Agerpres/ - Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Zalău, că prioritatea partidului pentru perioada următoare este identificarea candidaţilor pentru alegerile locale din 2016, unul din principalele criterii de selecţie fiind lipsa acuzaţiilor de corupţie.

Alina Gorgiu a fost prezentă joi, alături de Vasile Blaga, la Zalău, la Consiliul de coordonare judeţean al filialei Sălaj a PNL, eveniment la care au participat circa 400 de membri şi simpatizanţi ai partidului.

"Suntem la momentul la care va trebui în mod real să identificăm candidaţii pentru alegerile locale de anul viitor. Este cel mai important demers pe care PNL îl va face în intervalul următor şi a reieşit din toate discuţiile cu cei prezenţi în sală că electoratul şi membrii noştri de partid se aşteaptă ca viitorii candidaţi să îndeplinească câteva criterii şi cel mai important a fost acela legat de integritate şi de lipsa problemelor care ţin de aspecte de corupţie. (...) Pe lângă aceste criterii, va trebui să găsim oameni care sunt profesionişti, care stau bine ca notorietate în comunitatea dumneavoastră şi, categoric, va trebui deschis partidul", a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă organizată la finalul întâlnirii cu membrii de partid.

Co-preşedintele PNL a adăugat că a venit în Sălaj, judeţ în care care a finalizat fuziunea în toate organizaţiile locale, pentru a da un semnal că, în ciuda discuţiilor din mass-media şi a "preocupării" PSD pentru cât de bine se desfăşoară fuziunea PNL cu PDL, aceasta "merge în parametri corecţi".

"Am vrut să dăm un semnal foarte clar că fuziunea nu se face doar pe hârtie, ci trebuie urmărită şi monitorizată în teritoriu, iar atenţia pentru acest proces complex şi poate cel mai de anvergură proiect de la Revoluţie încoace, şi vorbesc de această fuziune a fostului PDL cu fostul PNL, este pe făgaşul corect. (...) Vă spun astăzi de aici, iar mâine vom fi în Bihor - am fost şi în alte judeţe - fuziunea merge în parametri corecţi, aşa cum prevede statutul PNL. Astăzi suntem într-o organizaţie care a finalizat fuziunea în toate localităţile. Nu este un titlu de glorie, nu este nici o laudă, ci este o realitate", a mai afirmat Gorghiu. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.