Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 mar /Agerpres/ - Nominalizarea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, care urmează să fie votată cu siguranţă luni de către Parlament, poate fi una oportună, în contextul în care acesta a părut întotdeauna ataşat conceptual valorilor euro-atlantice, a declarat pentru AGERPRES George Maior, fost director al SRI.

''Îl cunosc de mult timp pe Eduard Hellvig şi ştiu că acesta apreciază parteneriatele strategice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa, precum şi apartenenţa profundă a României, inclusiv prin structurile de informaţii, la NATO şi Uniunea Europeană. Cred că va realiza repede că vechile idei de axe politico-strategice sunt desuete, ca element de referinţă în acest context euro-atlantic. Domnul Hellvig ar trebui să continue pe linie de informaţii aceste parteneriate cu o valoare operaţională importantă pentru securitatea României - cea mai semnificativă modalitate prin care pot fi promovate interesele de securitate ale României într-un context internaţional şi regional complex şi din ce în ce mai tensionat'', a spus Maior.

El a subliniat că Hellvig va găsi în SRI o instituţie profesionistă, neutră şi independentă politic, capabilă să facă faţă provocărilor externe şi unor vulnerabilităţi interne ''cu care se confruntă acum România''.

''Cu toate acestea, va trebui să ofere Serviciului Român de Informaţii instrumentele necesare pentru a performa instituţional, iar vidul legislativ existent care începe să se transforme într-unul informativ să fie rapid depăşit. Îl voi sprijini întotdeauna pe domnul Hellvig cu expertiza şi experienţa mea pentru a avea un mandat de succes, în coordonatele menţionate'', a adăugat Maior. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Tatu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.