Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 feb /Agerpres/ - Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că Guvernul speră să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei salarizării la nivelul administraţiei publice locale şi a apreciat, în context, că "e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie".

"Ştiţi foarte bine că e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie. Şi nu mai vorbesc de ce se întâmplă la nivelul autorităţilor locale, unde sunt aproape toţi cu salariul minim. Tocmai asta încearcă Ministerul Muncii, să reaşeze măcar un pic lucrurile. Şi în învăţământ s-a ajuns acum, s-au comasat nu ştiu câte categorii. Asta e problema pe care am încercat să o rezolvăm doar de jos în sus, adică ridicând salariul minim, dar nu am reuşit altfel. Sper să găsim resursele, dar mai ales soluţia", a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul discuţiilor purtate în sistem de videoconferinţă cu reprezentanţii din teritoriu ai sindicatelor şi patronatelor la prezentarea anuarului cu tema "2014 în contextul Dialogului Social Naţional".

Ponta a făcut declaraţiile ca urmare a unei interpelări pe acest subiect venite din partea preşedintelui CN Cartel Alfa filiala Argeş, Ilie Scarlat.

"Problema legată de salarizarea celor din administraţie este în primul rând bugetul şi porneşte de la nivel central. Noi, în teritoriu, facem ce putem, dar considerăm că această acţiune, în acest moment, trebuie să-şi găsească o finalitate pozitivă. Mizăm pe eficienţa dialogului social şi că se vor găsi resurse pentru rezolvarea ei" a declarat Ilie Scarlat, referindu-se la greva de avertisment declanşată de angajaţii din administraţia publică locală.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a organizat vineri, în intervalul orar 10,00 - 10,30, o grevă de avertisment cu întreruperea programului în instituţiile din administraţia publică locală - primării şi consilii judeţene - deoarece niciuna dintre solicitările federaţiei nu a fost soluţionată în mod favorabil de către Guvern. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.