Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Carei, 25 oct /Agerpres/ - Preşedintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă, la Carei, că Armata Română are obligaţia şi misiunea să apere teritoriul dobândit în Marea Neagră în procesul de la Haga.

"O nouă misiune apărută pentru Armata Română în ultimii zece ani este apărarea, conservarea teritoriul dobândit în procesul de la Haga în Marea Neagră. Flota de război a României, trupele terestre situate în Dobrogea au obligaţia şi misiunea să apere aceşti peste 10.000 de kilometri pătraţi dobândiţi în Marea Neagră şi care înseamnă resurse uriaşe pentru sistemul energetic naţional", a spus Traian Băsescu în discursul susţinut la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei.

La final, el a mulţumit Armatei Române şi pentru modul cum şi-a îndeplinit misiunile în perioada de zece ani a mandatului său.

"Misiunea Armatei Române a fost întotdeauna în deplin acord cu interesele naţiunii române, cu interesele ţării, iar astăzi, la zi de sărbătoare, permiteţi-mi, în calitate de comandant al Armatei, să mulţumesc Armatei Române nu numai pentru ce a făcut în istorie, dar şi pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunile în cei zece ani de mandat pe care i-am avut ca preşedinte al Românei", a afirmat Traian Băsescu. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Ştefan Gabrea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.