AGERPRES utilizeaza cookie-uri pentru a va personaliza si imbunatati experienta pe website-urile noastre si pentru scopuri de marketing. Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla mai multe, cititi Politica de cookie.
Bucureşti, 9 sep /Agerpres/ - Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat, marţi, că românii sunt bineveniţi în ţara sa, sunt liberi să muncească şi să studieze.
"Guvernul britanic sprijină crearea pieţei unice în Europa şi piaţa unică înseamnă şi în ceea ce priveşte forţa de muncă. Românii sunt liberi să studieze şi să muncească în Marea Britanie şi sunt bineveniţi", a spus Brummel, într-o conferinţă de presă.
Întrebat de jurnalişti în legătură cu imaginea pe care o parte a mass-media din ţara sa şi unii politicieni o promovează cu privire la România, diplomatul britanic a admis că presa britanică, "o presă independentă, nu a fost întotdeauna foarte bună şi uneori articole din presă au confundat de exemplu români şi romi, au confundat aspecte diferite".
În opinia lui Paul Brummell, cel mai bun ambasador pentru România trebuie să fie românii care lucrează în Marea Britanie.
"De exemplu, când am fost la Londra, înainte de a ajunge aici, m-am întâlnit cu o organizaţie de studenţi români în Marea Britanie şi aceşti studenţi sunt toţi la universităţi foarte bune, studenţi foarte deştepţi, cu planuri concrete de viaţă, deci sunt ambasadori foarte buni pentru ţara voastră", a spus Brummell. AGERPRES/(A - autor: Cătălin Alexandru, editor: Claudia Stănescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.