COD GALBEN: 30-03-2020 Intre 09:00 si 13:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...65 km/h. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Neamţ, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu-Jiu, 31 aug /Agerpres/ - Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat duminică, la Novaci, că va ajunge în turul 2 al alegerilor prezidenţiale cu candidatul PSD, premierul Victor Ponta, ea menţionând că şi-ar fi dorit un adversar cu care să poată discuta despre proiecte.
'Din păcate, în turul doi o să ajungă Victor Ponta cu mine, mi-ar fi plăcut să am un adversar cu care să pot să discut pe proiecte. Voi ajunge cu Victor Ponta în turul 2, că are un partid mare în spate, dar până la urmă trebuie să îl trimit acasă pe domnul Ponta, aşa cum am promis românilor, va pleca şi din Guvern. Trebuie să plece şi din Gorj, unde este deputat, dar nu a făcut nimic pentru judeţ', a afirmat Elena Udrea.
Candidatul PMP la Preşedinţie a făcut apel la premierul Victor Ponta să rezolve problema apei potabile în zonele afectate de inundaţii din oraşul Novaci.
'Data trecută când am venit la Gorj, nu eram prezidenţiabil şi data viitoare vin preşedinte. (...) Am venit să vedem dacă s-a mai întâmplat ceva între timp, dacă domnul Ponta s-a mai întors pe aici cum a promis că vine să rezolve problemele oamenilor. N-a venit. Înţeleg că nu s-a rezolvat nici problema cu apa în zonă. Îl aşteptăm şi pe domnul Ponta, chiar îl chemăm aici să vină să rezolve problemele pe care noi nu putem să le rezolvăm, cum ar fi aceasta cu apa, pentru că ţine de primărie şi de banii pe care îi primeşte de la Guvern', a mai spus Elena Udrea.
În ceea ce îl priveşte pe candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, Udrea a afirmat că acesta se află într-o încurcătură din cauza declaraţiilor pe care le-a făcut.
'Domnul Iohannis nu ştiu ce face (...), văd că îi place să se dezbrace singur, penru că înţeleg că a intrat într-o încurcătură cu declaraţiile pe care le-a făcut, acum nu ştiu cine spune adevărul, dânsul, domnul Sereş, aici ne-ar trebui o a treia opinie, părere, să vedem dacă până la urmă a fost sau nu a fost domnul Iohannis la Grivco (...) Nu ştiu ce mai face domnul preşedinte Traian Băsescu, dacă mai vine în Gorj sau nu, eu voi veni. O să mai vin până la alegeri şi o să mai vin după aceea ca preşedinte, deci sigur preşedintele României va mai veni aici, măcar din noiembrie încolo', a mai afirmat Udrea. AGERPRES / (A - autor: Oana Popescu, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.