COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 iul /Agerpres/ - Vicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, social-democratul Bogdan Diaconu, afirmă că Ucraina face "un joc periculos" recrutând tineri români din regiunea Cernăuţi pentru a-i trimite "în prima linie a frontului în locul ucrainenilor".
Deputatul PSD adaugă că aceasta este soluţia pe care autorităţile de la Kiev au găsit-o pentru "exterminarea" etnicilor români din regiune şi că România "nu va sta cu mâinile în sân" în faţa unei astfel de atitudini prin care "Kievul egalează Rusia în cruzime şi dovedeşte că nu e cu nimic mai bună decât Moscova".
"Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retraşi din zona fierbinte şi li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă. (...) România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregăteşte exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului şi de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală", spune social-democratul potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.
Bogdan Diaconu subliniază faptul că autorităţile de la Bucureşti trebuie să intervină pe canale diplomatice "protestând faţă de exterminarea românilor pregătită în laboratoarele Kievului".
Potrivit acestuia, România trebuie să fie pregătită să protesteze inclusiv la nivel european şi internaţional dacă Ucraina nu va renunţa la "planurile sale murdare".
"Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-şi conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, şi şi-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeaşi monedă", explică Diaconu.
Deputatul PSD mai spune că românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean, un stat "care le-a închis şcolile şi a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile şi identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuşi buni pentru ceva: pentru a fi ucişi într-un război care nu le aparţine".
"Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are şi alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi şi a continua astfel mai uşor ulterior opera de asimilare şi de negare a identităţii româneşti", conchide Diaconu, potrivit sursei citate. AGERPRES/ (AS - autor: Cătălina Barbu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.