Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ierusalim, 24 iun - Trimisul special al AGERPRES Doroteea Purcărea transmite: Premierul Victor Ponta şi omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, au semnat marţi o declaraţie comună a celor două guverne prin care exprimă interesul extinderii cooperării în mai multe domenii.
Declaraţia comună exprimă interesul ambelor părţi pentru extinderea cooperării într-o gamă largă de domenii, pornind de la parteneriatul solid construit de-a lungul anilor între cele două guverne şi pe baza afinităţii de secole dintre poporul român şi cel israelian, susţinută şi promovată de o mare comunitate de cetăţeni israelieni originari din România şi de o comunitate evreiască puternică în România.
Totodată, cele două guverne îşi reafirmă angajamentul de a coopera pentru "rezolvarea paşnică a conflictelor, precum şi pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi combaterea oricăror forme de antisemitism, discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţă".
Potrivit documentului, ambele guverne şi-au exprimat speranţa coexistenţei paşnice a Israelului cu vecinii săi, context în care au reafirmat angajamentul de a coopera pentru stabilizarea regiunii şi pentru rezolvarea paşnică a conflictelor. Totodată, a fost reafirmată importanţa dezvoltării în viitor a relaţiilor dintre Israel şi Uniunea Europeană şi de a continua cooperarea în chestiuni strategice şi regionale.
Principalele domenii în care cele două guverne se angajează să dezvolte dialogul şi cooperarea sunt: afaceri externe, apărare, securitate naţională, securitate publică şi afaceri interne, securitate cibernetică, securitatea identităţii, comerţ bilateral, investiţii, finanţe şi cooperare economică, dezvoltare regională, energie, protecţia mediului, comunicaţii şi tehnologia informaţiei, agricultură, ştiinţă şi tehnologie, cercetare şi dezvoltare, muncă şi afaceri sociale, sănătate, educaţie şi schimburi pe linie de tineret, comemorarea Holocaustului, cultură şi sport.
În domeniul cercetării ştiinţifice, guvernele intenţionează să consolideze participarea comună la Programul cadru al Uniunii Europene 'Horizon 2020' şi la EUREKA. De asemenea, prevede documentul, se va acorda o atenţie specială dezvoltării cooperării în noi domenii ale tehnologiei, cu precădere în fizica laserilor, inginerie şi domenii conexe, în vederea extinderii cooperării pentru dezvoltarea viitoare a proiectului ELI-NP, un Memorandum de cooperare ştiinţifică fiind semnat în această sferă de activitate.
Guvernele declară că, în domeniile lor de responsabilitate, vor face toate demersurile necesare pentru a se asigura că generaţiile viitoare vor continua să comemoreze episodul tragic al comunităţii evreieşti din România din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. ''Guvernele au convenit să consolideze cooperarea în domeniul educaţiei privind Holocaustul prin pregătirea profesorilor români la Institutul 'Yad Vashem' şi au semnat un memorandum de înţelegere între Ministerele Educaţiei şi Yad Vashem'', se mai arată în declaraţia comună semnată de cei doi premieri.
Şefii celor două guverne au reiterat marea importanţă pe care o atribuie legăturilor strânse şi interacţiunii continue între executive şi au decis să aibă o nouă reuniune comună (G2G) în anul 2015. AGERPRES/(AS-autor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.