COD GALBEN: 26-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 apr /Agerpres/ - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a exclus o posibilă negociere cu preşedintele Traian Băsescu cu privire la funcţia de premier pentru acesta, arătând că şeful statului doreşte modelul Putin-Medvedev, care nu se poate aplica în România.
"Dl Băsescu doreşte să fie prim-ministru şi asta nu putem negocia, dl Băsescu doreşte să fie liderul dreptei din România şi asta nu o putem negocia, o poate negocia cu oricine, dar nu cu mine", a declarat Antonescu miercuri, la RTv.
În opinia liderului liberal, Traian Băsescu "propune sub o formă sau alta modelul Putin-Medvedev, care nu se poate în România".
El a afirmat că nu depinde de Traian Băsescu în cursa pentru prezidenţiale şi că nu va negocia cu acesta în cazul în care va intra în turul doi al scrutinului.
"Nu, nu negociez. Că îmi doresc voturile d-lui Traian Băsescu cum, dacă voi fi în acea situaţie, îmi doresc multe dintre voturile susţinătorilor şi votanţilor PSD, oameni împotriva cărora nu am nimic, pe care i-am cunoscut în trei campanii electorale. Susţinătorii sunt susţinători. Personajele, samsarii de voturi, fie ei şi politicieni importanţi ca dl Băsescu, sunt altceva şi nu am ce să negociez cu dl Băsescu, nici în turul al doilea. Cu dl Băsescu ar putea negocia, ceea ce nu-i vreo profeţie, dl Ponta, pentru că ar avea ce împărţi", a răspuns liderul PNL, întrebat dacă va negocia cu Traian Băsescu pentru voturi în cazul în care va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Antonescu a spus că nu-l va putea numi pe Băsescu premier, pentru că acesta nu a câştigat nişte alegeri, motivând că la momentul în care a spus că o să-l pună prim-ministru a vorbit despre o ipoteză constituţională, nicidecum despre vreo negociere.
"Eu nu candidez la Preşedinţia României ca după aceea să găsesc un subcontractor, să găsesc pe cineva, dl Băsescu sau altcineva, dl Ponta. Veţi vedea că, paradoxal, dincolo de culoarea discursului, dorinţele celor doi domni seamănă, ca să-i dau ţara cuiva în franciză. (...) Nu, nu se poate pune problema unei discuţii cu Traian Băsescu sau cu altcineva să-i dai ţara pe mână ca să o pună...'Lasă-mi ţara mie pe mână', zice dl Băsescu, foarte interesant pasajul acesta, 'un an, că tu, preşedinte, alte instituţii plecaţi, că o pun pe şine'. Nu se pune problema. Nu se pune problema nu numai de a nu lăsa ţara, dar nu se pune problema cu primul-ministru dl Băsescu, pentru că dl Băsescu nu are nici pe departe susţinerea politică pentru a putea pretinde aşa ceva", a arătat Antonescu.
Liderul PNL a vorbit despre o foarte probabilă cădere a lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, nu pentru că el dacă ar ieşi preşedinte ar încălca Legea fundamentală, ci pornind de la ideea că se va putea constitui o majoritate care printr-o moţiune de cenzură schimbă Guvernul.
"Acea majoritate nu-l poate avea pe dl Băsescu candidat şi nici, să zic aşa, membru", a adăugat el.
Antonescu a afirmat că nu va fi o prioritate pentru el să construiască o majoritate împotriva lui Victor Ponta, dar dacă va ajunge preşedinte, actualul prim-ministru nu va mai fi ocupa această funcţie, deoarece va fi o altă majoritate, care nu va mai sprijini actualul Executiv.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seară că nu ar refuza funcţia de prim-ministru şi că în situaţia în care ar fi rugat să preia această funcţie, ar face acest lucru "pe contract".
"Oricine poate spune ce vrea şi eu sunt liber să spun ce vreau, cert e că nu sunt încă atât de în vârstă încât dacă cineva m-ar ruga să îi pun ţara pe şine, nu aş face-o un an de zile, pe contract, îmi laşi ţara, îţi curăţ ce-i de curăţat, pentru că mă uit la instituţiile statului, noi avem aici cea mai mare problemă, aici primul-ministru este capital, dar nu nu am avut niciun prim-ministru, nici Emil Boc nu a făcut-o şi acest lucru capital este funcţionarea instituţiilor", a declarat şeful statului la postul B1 Tv, punctând că nu ar refuza propunerea de a deveni prim-ministru. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.