Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 mar /Agerpres/ - PDL a depus marţi seară la Camera Deputaţilor către Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate privind noul Guvern, a declarat pentru AGERPRES liderul deputaţilor democrat-liberali, Gheorghe Tinel.
"Am depus în această seară (marţi seară - n.r.) la Camera Deputaţilor o sesizare la Curtea Constituţională privind învestirea noului Guvern. Miercuri vom avea o conferinţă de presă în care vom explica care a fost motivul pentru care PDL-ul a solicitat şi solicită Curţii Constituţionale să ia în considerare sesizarea şi să declare neconstituţională Hotărârea Parlamentului de aprobare şi de validare a noului Guvern. Din acest punct de vedere, s-au spus foarte multe lucruri pornind de la premisa că acordul încheiat între PSD şi UDMR cu obligaţiile asumate, obligaţii neasumate, de fapt, între cele patru formaţiuni politice, pentru că aici nu e vorba doar de un acord al PSD, toată lumea a văzut, e un acord între toate cele patru formaţiuni politice (PSD, UNPR, PC, UDMR - n.r.), creează obligaţii guvernamentale. Obligaţii guvernamentale noi, modificând în acest fel programul de guvernare cu care USL a câştigat alegerile şi a fost validat în Parlamentul României în 21 decembrie 2012. Deci, până la urmă, acesta este fondul", a explicat Gheorghe Tinel.
Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor a precizat că sesizarea la CCR privind noul Guvern este semnată de 52 de deputaţi, 37 ai PDL şi "o parte a grupului deputaţilor neafiliaţi cei care formează aşa-numitul grup din Mişcarea Populară", respectiv 15.
Depunerea de către PDL la CCR a sesizării privind neconstituţionalitatea validării în Parlament a noului Guvern a fost confirmată AGERPRES şi de secretarul general-adjunct al formaţiunii Marian Zlotea. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.