Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 15 iun /Agerpres/ - Conservatorul Cristian Popescu-Piedone, susţinut de Uniunea Social Liberală, a câştigat un nou mandat în fruntea Primăriei sectorului 4.
Conform rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Municipal, Cristian Popescu-Piedone a obţinut 100.558 de voturi, în timp ce contracandidatul său de la PDL, Sulfina Barbu, a obţinut 10.449 voturi.
În Consiliul Local al sectorului 4, dintr-un număr de 27 de mandate, USL a obţinut 20, având o reprezentativitate de 74,1%, urmată de PDL cu patru mandate (16,8%) şi PP-DD - trei mandate (11,1%).
Cristian Popescu-Piedone nu şi-a făcut campanie electorală, nu a participat la emisiuni TV şi nu a acordat interviuri pe perioada campaniei. De altfel, el a şi anunţat că singurul lucru pe care îl va face va fi să se afle printre oamenii din sector, ''ca până acum''.
Pe blogul personal, Cristian Popescu-Piedone scrie că Primăria sectorului 4 a avut, în 2011, unul dintre cele mai mici bugete alocate pentru reabilitarea blocurilor, dar precizează că în aprilie a lansat ''cel mai ambiţios program de reabilitare termică din Bucureşti, în care sunt incluse toate cele 1.600 de blocuri din sector, 120 urmând să fie finalizate anul acesta''.
El susţine că, până la finalul acestui an, va amenaja încă 10.000 de locuri de parcare în sector, prin construcţia a şase noi parcări supraterane în zonele Big Berceni, Berceni-Olteniţa, Piaţa Berceni - Străduinţa, Piaţa Reşiţa, Piaţa Progresul şi Palatul Copiilor.
''Vom extinde programul 'After-school în sectorul 4' de la cele cinci unităţi în care funcţionează în prezent la toate cele 23 de şcoli din sector, venind astfel în ajutorul părinţilor care nu au cu cine să-şi lase copiii până la finalul programului de lucru'', îşi propune, de asemenea, Piedone.
Cristian Victor Popescu-Piedone s-a născut la 15 februarie 1963, în Bucureşti.
Este absolvent al Liceului "Dimitrie Gusti" din Capitală şi al Facultăţii de Management în Turism din cadrul ASE. În 1999 a absolvit, la Munchen, Cursuri de management în administraţie publică locală.
Din 1996 s-a implicat în administraţia locală. Între 1996 şi 2000 a fost consilier local la Primăria sectorului 5, preşedinte al Comisiei de comerţ şi relaţii cu sindicatele. Între 2000 şi 2004 a fost consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti, preşedinte al Comisiei de comerţ şi protecţia consumatorului şi şef al Direcţiei Inspecţie Generală din Primăria sectorului 6. Din 2004 a îndeplinit funcţia de consilier local la Primăria sectorului 6, membru al Comisiei de comerţ şi protecţia consumatorului. În acelaşi an a înfiinţat Asociaţia pentru Protecţia Cetăţeanului.
La Congresul extraordinar al Partidului Conservator din 27 ianuarie 2008, Cristian Popescu Piedone a fost ales vicepreşedinte al formaţiunii. A fost preşedintele interimar al Organizaţiei Bucureşti a PC, iar din 29 februarie 2008 a devenit preşedintele Organizaţiei Bucureşti a PC. La 4 martie 2009, Biroul Executiv Central al PC a decis numirea lui Cristian Popescu Piedone în funcţia de preşedinte interimar al filialei Ilfov a formaţiunii. Acesta a mai îndeplinit şi funcţia de preşedinte interimar la filiala sector 4 a PC.
În urma alegerilor locale din 2008, Piedone a fost ales primar al sectorului 4, întrunind 65,56% din voturile valabil exprimate, în timp ce contracandidatul său, democrat-liberalul Radu Silaghi, a obţinut 34,44%. Pentru prima oară, Partidul Conservator a câştigat un fotoliu de primar în Capitală.
Pe 22 februarie 2010, Cristian Popescu-Piedone şi-a anunţat candidatura la funcţia de vicepreşedinte al Partidului Conservator. La Consiliul Naţional care a urmat Congresului, Piedone a fost ales prim-vicepreşedinte al PC.
La 21 septembrie 2011 el a anunţat că demisionează din toate funcţiile politice deţinute în PC, rămânând un simplu membru de partid. Ulterior, pe 3 noiembrie 2011, Piedone şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile locale din iunie 2012 sub sigla Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Pe 30 martie 2012 însă, preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a anunţat că primarul în funcţie al sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, este candidatul Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat.
Cristian Popescu-Piedone este căsătorit şi are doi copii. AGERPRES
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.