Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că intrarea Finlandei în NATO în acest an va crea "probleme" şi a anunţat o întărire militară la frontiera de nord-vest, într-un interviu difuzat duminică la televiziunea publică rusă, relatează Reuters şi AFP.

"Nu erau niciun fel de probleme acolo, dar acum vor fi, pentru că vom înfiinţa districtul militar Leningrad şi vom concentra acolo un anumit număr de unităţi", a explicat Putin în interviu.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că occidentalii au fost cei care "au antrenat Finlanda în NATO", în condiţiile în care "toate diferendele, inclusiv cele teritoriale de la mijlocul secolului XX, sunt de mult reglementate".

Relaţiile dintre Rusia şi Finlanda, care au o frontieră comună de 1340 kilometri, s-au deteriorat considerabil după ofensiva rusă din Ucraina din februarie 2022, care a determinat Finlanda să se alăture NATO, în aprilie a.c..

Joi, Finlanda a anunţat din nou închiderea completă a graniţei cu Rusia, la câteva ore după redeschiderea a două puncte de trecere, acuzând Moscova că încurajează trecerea migranţilor, acuzaţii respinse de Kremlin. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.