

COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților; COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Nu vor exista negocieri directe între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi dictatorul rus Vladimir Putin; negocierile cu Rusia sunt posibile, dar după retragerea trupelor ruse din Ucraina, a reafirmat joi ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, citat de media ucrainene RBC.ua şi Slovo i dilo, care preiau fragmente dintr-un interviu acordat de el publicaţiei italiene Corriere della Sera.
"Nu. Putin nu este partener (de negocieri). A comis prea multe crime foarte grave. Există şi alte modalităţi diplomatice de a negocia indirect. Dar este clar pentru noi că nu vom putea niciodată să-i vedem pe Putin şi Zelenski la aceeaşi masă", a spus Kuleba.
Ucraina va putea negocia cu Rusia după retragerea trupelor sale de pe teritoriul ucrainean, dar nu cu Putin, a subliniat el.
"Acest obiectiv poate fi atins printr-un mix de război şi diplomaţie. Generalii noştri se ocupă de primul element, sarcina lor este de a-i face pe ruşi să se retragă şi să înţeleagă că este mai bine să discutăm decât să luptăm. Eu mă ocup de diplomaţie şi de dialog, ori de câte ori este posibil", a spus ministrul ucrainean.
Întrebat dacă este posibil ca negocierile să înceapă înaintea retragerii trupelor ruse din Ucraina, Kuleba a răspuns: "Depinde de circumstanţe. Nu-i credem pe ruşi pe cuvânt, nici o persoană sănătoasă la minte nu-i va crede. Înainte de a se retrage, am vrea să ne asigurăm că este ceva serios şi nu o prefăcătorie pentru ca apoi să revină şi să ne atace. Înţeleg aceste întrebări şi logica lor, dar nu pot da răspunsuri lipsite de ambiguitate, pentru că ele nu există, vieţile a milioane de oameni sunt în joc".
În cazul unor negocieri, dacă nu cu Putin, atunci cu cine?, a fost întrebat Kuleba. În acest sens, ministrul de externe ucrainean a dat exemplul acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră: acordul a fost negociat de ONU şi de preşedintele Turciei, dar nu a existat un acord direct între Ucraina şi Rusia.
"Avem nevoie de o anumită creativitate pentru a găsi soluţii. Le vom căuta pe toate căile posibile, dar în momentul de faţă nu există condiţii: Rusia continuă să ne atace, preferă războiul în locul păcii", a adăugat el.
Anterior, publicaţia libaneză L'Orient-Le Jour, citând surse diplomatice occidentale şi arabe, a dezvăluit că la cererea Papei Francisc, preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed, vrea să-i aducă împreună la aceeaşi masă pe Zelenski şi Putin la Summitul ONU COP28 privind problemele climatice, care va avea loc începând cu 30 noiembrie în Dubai.
Referitor la această iniţiativă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat miercuri seara că decizia "îi aparţine preşedintelui Zelenski", potrivit Ukrainska Pravda. "Am spus clar că, atunci când vine vorba de a decide viitorul Ucrainei, iar acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte orice potenţiale negocieri, Kievul este cel care decide în primul rând", a afirmat el. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |