COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 04:00 si 05:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Caraş-Severin, Zona joasă a județului Caraş-Severin, respectiv zona localităților, Județul Arad, Județul Timiş, Zona de munte a județului Timiş, respectiv zona de munte a localităților, Zona depresionară a județului Hunedoara, respectiv zona localităților, Zona joasă a județului Hunedoara, respectiv zona localităților, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ucraina i-a cerut marţi Comisiei Europene să nu prelungească dincolo de data de 5 iunie restricţiile temporare aplicate importurilor de patru produse agricole ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, invocând că această decizie a provocat "dificultăţi" sectorului agricol ucrainean, relatează agenţia EFE.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin "coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

Prin urmare, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie în urma căreia Comisia Europeană a ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor "măsuri excepţionale de salvgardare" aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui.

Ucraina se declară acum împotriva prelungirii acestui acord dincolo de data de 5 iunie. "Suntem împotrivă şi credem că nu este o acţiune corectă (să fie limitate importurile din Ucraina, n. red.)", a declarat în faţa presei la Bruxelles ministrul ucrainean al politicii agrare, Mikola Solski, după ce s-a întâlnit cu miniştrii agriculturii din statele UE.

Ministrul ucrainean a susţinut că, la "câteva zile" după ce Comisia Europeană a acceptat restricţionarea importurilor din Ucraina de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, sectorul agricol ucrainean a început să se confrunte cu "mari dificultăţi" în scoaterea cerealelor din ţară.

El a apreciat că "este normal să existe discuţii" între "prieteni şi membri ai aceleiaşi familii", aluzie la cele cinci ţări est-europene cele mai afectate de liberalizarea importurilor agricole ucrainene, dar a invocat şi alte "potenţiale probleme", dintre care "cea mai mare" ar fi ca Rusia să profite de situaţie.

De aceea, a motivat oficialul ucrainean, guvernul de la Kiev doreşte ca executivul comunitar să nu prelungească respectivele restricţii la import în cele cinci state ale UE menţionate, iar dacă Bruxellesul nu dă curs acestei cereri, atunci Ucraina nu exclude posibilitatea de a se adresa Organizaţiei Mondiale a Comerţului, adăugând totuşi că guvernul ucrainean nu doreşte "noi situaţii complicate". AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.