

COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate
Diplomatul american Cindy McCain va prelua conducerea Programului Alimentar Mondial (PAM), a anunţat joi agenţia ONU care ajută milioane de persoane din zone afectate de dezastre naturale sau conflicte armate, relatează AFP.
Cindy McCain, în vârstă de 68 de ani, este actuala reprezentantă a ţării sale la agenţii ONU în capitala Italiei, plasată în această funcţie de preşedintele Joe Biden. Ea îl va înlocui în aprilie pe compatriotul ei David Beasley.
"Drumul care ne aşteaptă este descurajant şi foametea creşte" în întreaga lume, a afirmat Cindy McCain într-un comunicat.
Din 1992, diferiţii directori executivi ai PAM care s-au succedat la conducerea agenţiei ONU sunt americani.
Cindy McCain, "o apărătoare a drepturilor omului, a dat de multă vreme voce celor în nevoie prin activitatea sa umanitară şi filantropică", au declarat secretarul general al ONU Antonio Guterres şi directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), QU Dongyu.
Moştenitoarea companiei Hensley Beverage din oraşul Phoenix, Cindy McCain este văduva lui John McCain, candidat la preşedinţie în 2008 şi personalitate republicană a Senatului SUA. El a decedat în 2018.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |