Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică, scrie sâmbătă dpa.

"Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă - vom trece probabil prin asta împreună", a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă.

Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut. De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Ţările de Jos, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.