

Kremlinul a susţinut luni că Ucraina a bombardat de mai multe ori centrala nucleară Zaporojie (sud-estul Ucrainei) şi a cerut puterilor internaţionale să se asigure că Kievul încetează atacurile asupra celei mai mari unităţi energetice atomice din Europa, transmite Reuters.
Centrala, aflată sub controlul forţelor ruse, a fost din nou ţinta unor bombardamente duminică, ceea ce a determinat Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) să avertizeze că există riscul unei catastrofe.
"Asta nu poate decât să provoace îngrijorare", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. "Cerem tuturor ţărilor din lume să îşi folosească influenţa astfel încât forţele armate ucrainene să înceteze".
Ucraina i-a acuzat de bombardamente pe ruşi, iar Reuters nu a fost în măsură să verifice în mod independent care din părţi este răspunzătoare de atac.
Loviturile repetate asupra centralei Zaporojie ar putea provoca un nou dezastru nuclear, asemănător celui din 1986 de la Cernobîl - obiectiv aflat la numai 500 de km distanţă, arată agenţia.
Peskov a mai afirmat luni că Rusia îi va aduce în faţa instanţei pe cei răspunzători de presupusa execuţie a unor prizonieri de război ruşi din Ucraina şi că va face tot ce poate pentru a atrage atenţia asupra incidentului, pe care l-a calificat drept crimă de război.
Moscova a acuzat săptămâna trecută militarii ucraineni că au executat peste zece prizonieri ruşi, prezentând ca dovadă o înregistrare video care circulă în mediile sociale. "Nu există nicio îndoială că Rusia însăşi îi va căuta pe autorii acestei crime. Ei trebuie găsiţi şi pedepsiţi", a spus purtătorul de cuvânt.
Vicepremierul ucrainean pentru integrarea europeană, Olha Stefanişina, citată de Associated Press, a afirmat că Kievul va ancheta materialul video, însă este "foarte puţin" probabil ca acesta să prezinte ceea ce susţine Moscova.
Un purtător de cuvânt al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului a declarat agenţiei Reuters că instituţia pe care o reprezintă analizează înregistrarea şi a cerut anchetarea promptă şi completă a acuzaţiilor.
Tot luni, Kremlinul a susţinut că nu se discută mobilizarea altor soldaţi ruşi pentru frontul din Ucraina.
Începând din septembrie, Rusia a chemat sub arme peste 300.000 de rezervişti pentru a susţine aşa-numita "operaţiune specială" - denumirea oficială dată de Moscova invaziei ruse în Ucraina. Decretul de mobilizare a determinat sute de mii de ruşi să fugă din ţară pentru a evita încorporarea şi a declanşat cele mai mari proteste antiguvernamentale de la începutul războiului.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat că mobilizarea s-a încheiat la sfârşitul lui octombrie, însă nu a revocat decretul prin care a creat baza legală pentru mobilizare.
Întrebat dacă vor urma noi chemări sub arme, Peskov a răspuns luni că nu poate vorbi în numele ministerului apărării, dar "nu există la Kremlin discuţii despre asta". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |