Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit cu secretarul general al Naţiunilor Unite Antonio Guterres marţi, pe marginea summitului G20 de la Bali în Indonezia, a anunţat Ministerul de Externe al Rusiei, citat de Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe Maria Zaharova a postat o fotografie a celor doi aşezaţi la o masă în Bali cu steaguri ale Rusiei şi ONU, dar ministerul nu a oferit detalii despre ceea ce au discutat cei doi.

Întâlnirea intervine cu doar câteva zile înainte ca acordul de transport al cerealelor pe Marea Neagră să expire. Iniţiativa, lansată în iulie, a deblocat exporturile agricole din porturile sudice ale Ucrainei şi a ajutat la scăderea preţurilor la alimente la nivel mondial, potrivit Reuters. Dar Moscova nu a spus încă dacă îşi va prelungi participarea la acordul susţinut de ONU, care urmează să expire la 19 noiembrie.

Moscova face presiuni pentru ca sancţiunile impuse unei bănci agricole administrate de stat să fie ridicate - o măsură despre care spune că ar ajuta Rusia să exporte propriile produse agricole şi îngrăşăminte.

Oficiali ruşi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, au criticat acordul în ultimele luni ca fiind nedrept şi au declarat că Occidentul nu şi-a respectat angajamentele de a relaxa sancţiunile împotriva Rusiei. Moscova şi-a suspendat temporar participarea la acord în urma unui atac asupra navelor ruseşti în Crimeea.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.