Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Referendumurile 'fictive' de integrare în Rusia convocate în teritoriile ucrainene, aflate sub controlul forţelor ruse, în estul şi sudul Ucrainei, nu au nicio legitimitate şi constituie o 'încălcare flagrantă a dreptului internaţional', a denunţat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul unei convorbiri telefonice purtate cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE şi AFP.

'Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au nicio legitimitate şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Aceste pământuri sunt Ucraina', a subliniat Stoltenberg pe contul său de Twitter.

Secretarul general al NATO a afirmat că, în cursul conversaţiei sale cu Zelenski, 'a precizat că aliaţii NATO sunt fermi în sprijinul lor pentru suveranitatea Ucrainei şi dreptul ei la autoapărare'.

Peste 97% dintre votanţii la aşa-zisele referendumuri organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de forţele ruse în estul şi sudul ţării au susţinut anexarea la Rusia, conform rezultatelor parţiale date publicităţii de autorităţile proruse din regiunile Doneţk, Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud).

Moscova a declarat că este pregătită pentru anexarea acestor teritorii.

Separat, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Stoltenberg despre susţinerea în continuare a forţelor armate ucrainene de către statele membre NATO, potrivit Reuters.

Cu acest prilej, preşedintele ucrainean i-a mulţumit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice pentru condamnarea consultărilor organizate de Rusia pe teritoriul său, pe care Kievul şi aliaţii săi occidentali le califică drept nişte simulacre.

'Am discutat despre actualele evoluţii de pe câmpul de luptă şi despre sprijinul în continuare al statelor membre ale Alianţei pentru armata ucraineană', a spus Zelenski.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.