Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, se află în centrul unui scandal în ţara sa, care s-a amplificat după ce a negat că ar fi rostit cuvinte insultătoare la adresa SUA, principalul său aliat în materie de securitate.

O cameră de televiziune l-a surprins pe Yoon Suk-yeol în timp ce făcea în privat remarci denigratoare la adresa congresmenilor americani, după o întâlnire miercuri cu preşedintele SUA, Joe Biden, la o conferinţă a Fondului Global (de combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei) la New York.

"Cum ar putea Biden să nu se facă de râs dacă ticăloşii ăştia nu o vor trece prin Congres?", pare să fi spus Yoon în această înregistrare difuzată de canalul sud-coreean MBC în legătură cu propunerea preşedintelui american de a creşte ajutorul financiar pentru Fondul Global, care necesită aprobarea Congresului, relatează France Presse.

Deşi înregistrarea nu a fost clară, mulţi au crezut că Yoon vorbea despre Congresul SUA şi preşedintele american Joe Biden, scrie şi Yonhap. Dar biroul lui Yoon a respins ulterior afirmaţia, explicând că se referea la modul în care ar fi jenat dacă Adunarea Naţională a Coreei de Sud, controlată de opoziţie, ar respinge cele 100 de milioane de dolari americani cu care s-a angajat să contribuie la Fondul Global.

Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei de la Seul, Kim Eun-hye, a afirmat că preşedintele "nu avea niciun motiv să vorbească despre SUA sau să pronunţe cuvântul 'Biden'". În cursul unei conferinţe de presă joi la New York, Kim a susţinut că Yoon Suk-yeol nu a menţionat "Biden", ci a pronunţat în realitate un cuvânt coreean cu o consonanţă similară şi că se referea la parlamentari sud-coreeni, şi nu americani.

Difuzată pe YouTube, înregistrarea video a fost vizionată de peste 5 milioane de ori în mai puţin de o zi, iar cuvântul 'fuckers' era joi hashtag-ul cel mai popular pe Twitter în Coreea de Sud. Mulţi internauţi au exprimat îndoieli cu privire la modul în care a reacţionat guvernul. "Este absolut ruşinos şi deranjant pentru copiii noştri că preşedinţia a găsit o astfel de scuză", a scris un internaut pe YouTube, în timp ce altul a postat: "Am ascultat de zece ori. A spus +Biden+, cu siguranţă''.

Canalul de televiziune care a relatat primul despre aceste cuvinte ar trebui urmărit în justiţie pentru că "a adus atingere alianţei de neînlocuit dintre SUA şi Coreea de Sud", a apreciat un parlamentar din partidul de guvernământ.

Însă principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat (PD) a reacţionat dur.

''Este o ruşine pentru oameni, care trebuie să se fi simţit profund umiliţi şi au fost lezaţi în demnitatea lor'', a declarat vineri Lee Jae-myung, preşedintele PD, în timpul reuniunii Consiliului Suprem al formaţiunii. ''Gândul de a da vina pe 169 de parlamentari PD pentru dezastrul diplomatic este atât de vulgar încât nu pot să ridic faţa de jenă'', a mai spus Lee, citat de Yonhap.

Dezminţirea oficială a lui Yoon este totuna cu a le spune sud-coreenilor că ''sunt tari de urechi'', a apreciat şi parlamentarul PD Chun Jae-soon.

PD i-a cerut lui Yoon să îşi ceară scuze şi să înlocuiască toţi consilierii prezidenţiali implicaţi în incident. De asemenea, a solicitat o reuniune de urgenţă a comisiilor parlamentare.

Washingtonul are circa 27.000 de soldaţi staţionaţi în Coreea de Sud pentru a face ameninţării pe care o reprezintă Coreea de Nord, dotată cu armă nucleară.

Yoon, fost procuror, se confruntă cu o cotă de popularitate la cel mai scăzut nivel, de numai 28%, potrivit unui ultim sondaj apărut vineri. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.