Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Acordul privind reducerea consumului de gaze, la care au ajuns marţi statele membre ale Uniunii Europene, va asigura suficiente economii pentru o iarnă obişnuită, inclusiv dacă Rusia ar sista livrările de gaze chiar de luna aceasta, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, citat de Reuters.

"Calculele noastre iniţiale arată că, chiar dacă se utilizează integral toate excepţiile, vom realiza o reducere a cererii care ne va ajuta să trecem în siguranţă peste o iarnă medie", a declarat oficialul european în cadrul unei conferinţe de presă, la reuniunea miniştrilor energiei din UE de la Bruxelles.

Preşedinţia cehă a Consiliului UE a anunţat mai devreme că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream.

Acordul survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ''tot posibilul'' pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ''risc de gravă penurie'', un mecanism de alertă va face ''obligatorie'' pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.