Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Forţele ucrainene au lovit de peste 30 de ori o bază rusească din Melitopol, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse, a anunţat duminică primarul exilat al localităţii, Ivan Fedorov, transmite Reuters.

"La ora 3 (00:00 GMT) şi la ora 5 (02:00 GMT), au avut loc peste 30 de lovituri exclusiv asupra bazei militare", a declarat Fedorov, care se află în prezent într-un teritoriu controlat de Ucraina, într-un discurs video pe Telegram, adăugând că baza "a fost scoasă din funcţiune".

Fedorov a mai declarat că activitatea forţelor de rezistenţă a făcut ca un tren blindat rusesc care transporta muniţie să deraieze sâmbătă în apropiere de Melitopol.

Agenţia de presă rusă RIA a relatat că forţele ucrainene au atacat zona Aviamisteciko în care se află aeroportul din Melitopol, dar nu a precizat dacă aerodromul a fost lovit.

RIA a citat un oficial local numit de ocupantul rus, Vladimir Rogov, care a declarat că între 16 şi 18 rachete ucrainene de tip MLRS au lovit Melitopolul în două atacuri, la 03:00 şi 04:45, ora Moscovei (00:00 GMT şi respectiv 01:45 GMT).

Reuters menţionează că nu a putut verifica informaţiile din surse independente.

Pe de altă parte, Statul Major general al armatei ucrainene a recunoscut că trupele ruse au făcut progrese în oraşul Lisiceansk, din estul Ucrainei, relatează dpa.

"În regiunea Doneţk, ocupanţii se concentrează pe consolidarea poziţiilor lor în oraşele Lisiceansk şi Verhoniokamianka", a transmis duminică Statul Major general ucrainean.

Liderul ucrainean al administraţiei militare din Lugansk, Serhii Gaidai, a confirmat pe canalul său de Telegram că trupele ruse ''au făcut o breşă în districtul Lisiceansk".

Nu este clar dacă unităţi ale armatei ucrainene au mai rămas în oraş, notează dpa.

Separatiştii proruşi au anunţat încă de sâmbătă capturarea oraşului Lisiceansk, în timp ce Kievul a afirmat că oraşul de importanţă strategică se află în continuare sub controlul său.

Lisiceansk ar fi ultimul mare oraş controlat de ucraineni din regiunea Lugansk, după căderea oraşului Severodoneţk. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.