Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grecia este gata să pună la dispoziţie nave pentru exportul cerealelor din porturile ucrainene de la Marea Neagră, blocate de Rusia, a anunţat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.

Ucraina este printre cei mai mari furnizori de grâu din lume, însă livrările au încetat din cauza invaziei ruse, iar ca urmare s-au creat penurii de alimente în întreaga lume. ONU a făcut apel la ambele părţi, precum şi la Turcia, stat riveran la Marea Neagră, să creeze un coridor pentru exporturile maritime.

Stoltenberg a făcut cunoscută presei disponibilitatea navelor greceşti în ultima zi a summitului de la Madrid al Alianţei Nord-Atlantice.

Turcia, membră a NATO, a discutat direct cu Rusia şi cu ONU planul respectiv, iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri, tot la Madrid, că speră ca diplomaţia să rezolve problemele exportului de cereale ucrainene.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a adăugat că ţara sa "are de jucat un rol special în acest efort, deoarece controlează cea mai mare flotă comercială din lume".

"Grecia se oferă încă o dată să ajute şi să sprijine orice efort făcut sub auspiciile ONU pentru ca cerealele blocate acum în Ucraina, în special la Odesa, să poată ieşi din Ucraina şi să ajungă în cele din urmă în ţările care au nevoie de ele în prezent", le-a declarat Mitsotakis ziariştilor prezenţi la evenimentul din capitala Spaniei. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.