Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marţi, la încheierea summitului G7 din Germania, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat împotriva desemnării Rusiei ca "stat finanţator al terorismului", aşa cum ceruse omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite AFP.

"Nu avem nevoie de nicio calificare pentru a aplica sancţiuni" împotriva Rusiei, a răspuns Macron la o întrebare privind solicitarea lui Zelenski.

Şeful de stat francez a declarat că "Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige" războiul de agresiune declanşat împotriva Ucrainei, prin urmare sancţiunile împotriva Moscovei "se vor menţine atâta timp cât este necesar, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni".

Macron a mai declarat la Elmau, unde a avut loc reuniunea la vârf a grupului ţărilor celor mai industrializate, că de la summitul NATO care urmează la Madrid trebuie transmis un mesaj "de unitate şi forţă" privind securitatea Europei.

Preşedintele Franţei a apreciat că pentru a limita profiturile "unor producători şi speculanţi" de pe urma invaziei ruse în Ucraina ar fi posibilă plafonarea preţurilor petrolului din Rusia, care ar putea fi realizată printr-o alianţă a cumpărătorilor, informează dpa. El a recunoscut însă că ar fi mai uşor de realizat o măsură similară privind gazele.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a fost de părere, cu aceeaşi ocazie, că pentru un plan de limitare a preţului ţiţeiului mai este "mult de lucru" şi că ar fi "un proiect foarte ambiţios şi foarte solicitant". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.