Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi la Madrid că Spania găzduieşte un summit al NATO ''cu adevărat istoric'', într-un moment cheie al Alianţei în contextul invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE.

Biden a avut înaintea începerii summitului o întrevedere de circa o oră cu gazda acestuia, premierul spaniol Pedro Sanchez, după care cei doi au făcut declaraţii în faţa presei, fără a accepta întrebări din partea jurnaliştilor.

''Suntem aici împreună pentru a apăra securitatea noastră comună şi a pune accentul pe ea, consolidând alianţa noastră transatlantică şi răspunzând provocării cu care ne confruntăm astăzi'', a spus preşedintele american, cu referire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei, care, a adăugat el, a ''zdruncinat'' pacea în Europa şi regulile postbelice.

Premierul socialist spaniol şi preşedintele democrat american au semnat o declaraţie comună prin care au reînnoit bazele relaţiei bilaterale americano-spaniole în materie de apărare, drepturi ale omului, egalitate de gen, imigraţie, etc.

Biden a confirmat că Statele Unite vor disloca la baza navală spaniolă de la Rota încă două distrugătoare, pe lângă cele patru existente.

Mai devreme, consilierul său diplomatic şi militar Jake Sullivan a spus că Statele Unite vor face la summitul NATO de la Madrid ''anunţuri precise'' despre ''noile angajamente militare terestre, navale şi aeriene pe termen lung'' în Europa, în special în estul continentului, iar ''un anumit număr de state'' membre ale NATO de asemenea ''vor promite suplimentarea contribuţiilor lor în materie de apărare a flancului de est, cu un accent special pe Marea Baltică''.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat deja luni că printre deciziile summitului se vor număra creşterea efectivelor forţei de răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari şi consolidarea la nivel de brigadă a grupurilor de luptă ale Alianţelor de pe flancul estic, unde vor fi de asemenea prepoziţionate cantităţi suplimentare de echipamente şi materiale militare.

La acest summit va fi adoptat un nou ''concept strategic pentru noua realitate de securitate'', iar pe agenda reuniunii se va afla şi o dezbatere despre China, a menţionat de asemenea Stoltenberg.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.