Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi lideri europeni au felicitat joi Ucraina şi Republica Moldova pentru desemnarea lor oficială drept ţări candidate la aderarea la Uniunea Europeană, informează dpa.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat convinsă că cele două ţări vor acţiona cât mai rapid posibil pentru a pune în practică reformele necesare, transmite Reuters."Nu poate exista un semn mai bun de speranţă pentru cetăţenii Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei în aceste vremuri tulburi", a declarat von de Leyen în marja summitului UE de la Bruxelles, adăugând că aceste ţări mai au teme de făcut.

"Sunt profund convinsă că decizia pe care am luat-o astăzi ne întăreşte pe toţi. Întăreşte Ucraina, R.Moldova şi Georgia în faţa agresiunii ruse", a spus ea." Întăreşte Uniunea Europeană pentru că arată încă o dată lumii că UE este unită şi puternică în faţa ameninţărilor externe".

 


La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat că statutul de candidat acordat Ucrainei şi R. Moldova este un "semnal foarte puternic faţă de Rusia", transmite AFP.

 


Emmanuel Macron, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a salutat "un gest politic" al "unei Europe puternice şi unite" în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles."Am făcut paşi uriaşi", a spus preşedintele francez.

"Toate acestea le datorăm poporului ucrainean care luptă pentru a ne apăra valorile, suveranitatea şi integritatea lor teritorială, le datorăm şi R. Moldova, având în vedere situaţia sa politică, destabilizările prin care trece şi generozitatea de care a ştiut să dea dovadă", a continuat Emmanuel Macron."Procesul care începe va fi unul exigent", a avertizat însă şeful statului francez.

"De 27 de ori da!", a scris pe Twitter cancelarul german Olaf Scholz referindu-se la sprijinul unanim din partea tuturor ţărilor membre ale UE."Iată o bună cooperare în familia europeană!" a adăugat Scholz, conform dpa.

 


Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, a calificat această decizie drept o nouă pagină de istorie."Acest lucru confirmă poziţia care se cuvine Ucrainei în Europa. Ei luptă pentru libertăţile şi valorile pe care se întemeiază UE", a adăugat Kallas.

 


Şefii de stat şi de guvern ai UE au acordat joi Ucrainei şi R. Moldova statutul de ţări candidate la aderarea după ce săptămâna trecută Comisia Europeană a făcut o recomandare în acest sens. În cazul Georgiei, Consiliul European a decis să îi recunoască perspectiva europeană, dar nu i-a acordat statutul de candidat. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Ucraina şi Republica Moldova devin oficial candidate la aderarea la UE

 

Statutul de candidat la UE acordat Ucrainei: Zelenski salută 'un moment unic şi istoric'

 

Aderarea la UE: Maia Sandu apreciază drept istorică decizia de acordare a statutului de ţară candidată Republicii Moldova

 

Iohannis: Consiliul European a aprobat propunerea Comisiei pentru Ucraina, Moldova şi Georgia

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.