Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson li s-a alăturat marţi unor foşti combatanţi pentru a omagia "imensul efort naţional" care a permis "eliberarea" în urmă cu 40 de ani a insulelor Malvine, arhipelag din Atlanticul de sud sub control britanic, în urma unui război fulger cu Argentina, relatează AFP.

"Aţi fost vârful de lance al unui imens efort naţional, prin care ţara noastră a trimis o forţă operaţională în Atlanticul de Sud pentru a elibera un teritoriu britanic de sub ocupaţie", le-a spus marţi foştilor combatanţi premierul Boris Johnson.

"Şi mai mult încă, pentru a da valoare principiului potrivit căruia poporul din insulele Malvine - ca toate popoarele lumii - are dreptul de a-şi decide propriul viitor şi de a trăi în pace pe teritoriul său", a mai spus Johnson, în cadrul unei ceremonii organizate de Royal British Legion.

Ceremonia, transmisă în direct pe internet, a avut loc la National Memorial Arboretum, în centrul Angliei, pentru a-i omagia pe foştii combatanţi, familiile îndoliate, precum şi personalul de sprijin civil pentru trupele britanice. Manifestarea a avut loc în paralel cu cea desfăşurată în Malvine, în capitala Port Stanley.

Războiul în care Regatul Unit şi Argentina s-au luptat timp de 74 de zile în 1982 în urma invadării acestui teritoriu de către argentinieni pe 2 aprilie s-a soldat cu peste 900 de morţi: 649 de soldaţi argentinieni, 255 britanici şi trei locuitori ai insulei.

Ziua de 14 iunie, în care forţele argentiniene s-au predat, este sărbătorită în arhipelag ca "ziua eliberării".


Predarea trupelor argentiniene a fost anunţată în aceeaşi zi în Parlament de premierul Margaret Thatcher, care a desfăşurat aproape 30.000 de militari pentru a elibera arhipelagul, sub control britanic din 1833, dar revendicat în continuare de Argentina, care l-a moştenit de la Spania când şi-a obţinut independenţa în 1816 şi unde avea o garnizoană în 1833 când a fost ocupat de britanici.

Trupele britanice victorioase în război au fost primite la întoarcerea în ţară cu o mare de drapele, reamintind de trecutul imperial al ţării şi permiţându-i liderei conservatoare până atunci în dificultate să câştige detaşat alegerile în 1983.

În 2013, alegătorii din arhipelag s-au pronunţat aproape în unanimitate, prin referendum, în favoarea suveranităţii britanice.

"După eliberare, insulele Malvine trăiesc şi prosperă în pace şi libertate", a afirmat Boris Johnson. "Astăzi, pe acestea trăiesc oameni de 60 de naţionalităţi, reprezintă poarta de intrare a Regatului Unit în Antarctica şi oferă posibilităţi vitale de conservare şi cercetare ştiinţifică, datorită unui parteneriat bazat pe principiul autodeterminării", a adăugat el.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.