Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Polonia nu va primi bani din planul de relansare economică post-COVID, în sumă totală de 35,4 miliarde de euro, decât dacă efectuează reforme în justiţie, a declarat joi, la Varşovia, preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Aprobarea de către UE, miercuri, a PNRR-ului polonez, a fost "importantă", dar nu este vorba decât despre "o primă etapă, pentru că banii vor fi vărsaţi când reformele vor fi aplicate", a declarat ea.

"Aprobarea acestui plan este legată de angajamentele clare ale Poloniei în materie de independenţă a puterii judiciare", a subliniat ea.

Şefa executivului european a pus trei condiţii pentru planul polonez: actuala cameră disciplinară va fi "suprimată şi înlocuită" de un tribunal independent, regimul disciplinar "trebuie reformat" şi infracţiunile disciplinare controversate "trebuie să fie eliminate".

În plus, toţi judecătorii afectaţi de deciziile camerei disciplinare vor avea dreptul ca dosarul lor să fie examinat de noua cameră, a precizat ea.

Validarea planului, în valoare de 35,4 miliarde de dolari în cazul Poloniei, miercuri, a provocat nemulţumiri în rândul executivului european şi a dus la organizarea unui vot, fapt rar în cadrul CE, notează AFP.

Bruxellesul era sub presiune să-şi dea acordul, în contextul nevoilor Poloniei, care găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni în UE (circa 3,5 milioane) şi serveşte drept centru logistic pentru armele trimise în Ucraina de ţările UE şi SUA.

UE speră de asemenea şi în ridicarea veto-ului Varşoviei asupra transpunerii în dreptul european a impozitului minim de 15% asupra profitului multinaţionalelor, o prioritate a preşedinţiei franceze a Consiliului UE. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.