Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Anna Kuzneţova, vicepreşedintă a Dumei de Stat - camera inferioară a parlamentului Rusiei - a vizitat regiunea ucraineană Herson, aflată sub ocupaţie rusă, informează sâmbătă agenţia de presă RIA, preluată de Reuters, fără a preciza când a avut loc evenimentul.

Deputata a discutat despre necesităţile de asistenţă socială şi medicală ale populaţiei locale, aprovizionarea cu alimente şi produse pentru copii, arată sursa citată.

"Suntem gata să acordăm orice fel de asistenţă", a spus Kuzneţova, mamă a şapte copii, căsătorită cu un preot ortodox.

Reuters reaminteşte că au mai existat câteva ştiri confirmate despre vizite ale unor înalţi oficiali ruşi în zone ocupate din Ucraina, de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie.

Rusia a anunţat în aprilie că deţine controlul asupra întregii regiuni Herson, care ar putea fi anexată. Kremlinul afirmă că populaţia va fi cea care decide dacă doreşte aderarea la Rusia; au avut loc şi câteva proteste locale împotriva ocupaţiei ruse. Oraşul Herson este un port important la Marea Neagră, iar regiunea constituie o parte a legăturii terestre între peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Moscova susţine că războiul, denumit oficial "operaţiune militară specială", este necesar pentru dezarmarea şi "de-nazificarea" Ucrainei şi pentru a proteja populaţia rusofonă de "fascişti". Kievul şi Occidentul resping această justificare, considerând că este un pretext pentru agresiune. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Anna Kuznetsova/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.