

Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell a anunţat vineri că blocul comunitar va furniza Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro şi şi-a exprimat încrederea că în următoarele zile se va putea ajunge la un acord privind un embargou asupra petrolului rusesc, relatează Reuters.
Borrell a precizat, într-o discuţie cu presa în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Weissenhaus (nordul Germaniei), că noul sprijin militar pentru Ucraina va fi pentru armament greu cum sunt tancurile, iar ajutorul total livrat până acum de UE se va ridica astfel la circa 2 miliarde de euro.
"Un nou impuls pentru sprijin militar. (Va fi) mai mare presiune asupra Rusiei, cu sancţiuni economice şi continuarea izolării internaţionale a Rusiei şi combaterea dezinformării", a spus el.
Şeful diplomaţiei UE s-a declarat de asemenea optimist că în următoarele zile ar putea fi convenit un embargou la nivelul Uniunii asupra petrolului rus.
"Sunt sigur că vom ajunge la un acord. Avem nevoie de el şi îl vom obţine. Trebuie să scăpăm de dependenţa de petrolul rus", a adăugat Borrell.
Potrivit acestuia, dacă nu va exista un acord la nivel de ambasadori, "luni când se vor întâlni miniştrii (de externe) vor trebui să se dea un impuls politic". AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Regatul Unit cere ''mai multe arme'' pentru Ucraina şi sancţiuni împotriva Rusiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.