Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Suedia şi Finlanda intenţionează să discute cu Turcia sâmbătă, la Berlin, după ostilitatea afişată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan faţă de eventuala lor aderare la NATO, au anunţat miniştrii lor de externe, relatează AFP şi Reuters.

Ministrul suedez de externe Ann Linde "va avea ocazia să discute" cu omologul ei turc la o reuniune informală a miniştrilor de externe din statele NATO, la care sunt invitate Suedia şi Finlanda, a precizat ea într-un comunicat pentru AFP.

"Sper că vom avea mereu mesaje pozitive din partea tuturor celor 30 de ţări membre ale NATO. Mulţi dintre cei 30 de aliaţi au exprimat public o susţinere puternică pentru Suedia şi Finlanda", a afirmat ea.

"Guvernul turc nu ne-a adresat acest tip de mesaj direct", a mai spus Ann Linde.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Helsinki, şeful diplomaţiei finlandeze Pekka Haavisto şi-a anunţat intenţia "de a continua discuţia" cu ministrul turc Mevlut Cavusoglu.

El a îndemnat la răbdare şi a făcut apel la o abordare pas cu pas drept răspuns la rezistenţa Turciei la aderarea celor două ţări nordice.

"Cred că avem nevoie de răbdare în acest proces. Asta nu se face într-o zi (...) Să luăm lucrurile pas cu pas", a afirmat el, reamintind că Finlanda nu şi-a anunţat încă oficial candidatura.

Unanimitatea este necesară pentru aderarea la Alianţă a unui nou membru, ceea ce pune Turcia în poziţia de a putea bloca candidaturile celor două ţări nordice, aşteptate în zilele următoare.

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO ar fi o "eroare", cum a fost aderarea Greciei la Alianţa Nord-Atlantică, a declarat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Declaraţia lui Erdogan a părut să fie una surprinzătoare pentru Finlanda, notează Reuters, după ce Pekka Haavisto a vizitat de două ori Turcia în ultimele luni, iar preşedintele finlandez Sauli Niinisto a discutat telefonic cu Erdogan în luna aprilie.

După acea discuţie telefonică, Sauli Niinisto a postat pe Twitter că "Turcia susţine obiectivele Finlandei".AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.