Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Flota rusă din Marea Neagră încă deţine capacitatea de a lovi ţinte ucrainene şi de pe coastă, în pofida pierderii navelor Saratov şi Moskva, a anunţat joi dimineaţă Ministerul britanic al Apărării, potrivit Reuters.

Aproximativ 20 de nave ruse, printre care submarine, se află în zona operaţională a Mării Negre, a menţionat ministerul într-o postare pe Twitter.

''Strâmtoarea Bosfor rămâne închisă pentru toate navele de război non-turce, ceea ce o face pe Rusia incapabilă să-şi înlocuiască crucişătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră'', a adăugat Ministerul Apărării britanic în buletinul său informativ zilnic.

Crucişătorul Moskva s-a scufundat în urmă cu două săptămâni după ce fusese lovit de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene. Conform versiunii Rusiei, un incendiu izbucnit la bord ar fi provocat o explozie în magazia de muniţii. Nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră s-ar fi scufundat apoi în timp ce era remorcată spre portul Sevastopol în condiţii de furtună.

Nava Moskva era echipată cu 16 rachete anti-navă Bazalt/Vulkan, cu rachete Fort (versiunea navală a rachetelor antiaeriene cu rază lungă de acţiune S-300), cu rachete antiaeriene cu rază scurtă Ossa, cu tunuri, torpile şi alte tipuri de rachete. Rachetele Bazalt/Vulkan pot fi dotate şi cu focoase nucleare.

Dat în exploatare la începutul anilor '80 ai secolului trecut, crucişătorul Moskva s-a mai evidenţiat în războiul cu Georgia, în 2008, şi în 2015-2016 în cel din Siria şi a participat la începutul invaziei ruse în Ucraina la operaţiunea de ocupare a Insulei Şerpilor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.