Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cel puţin şase persoane au fost ucise în două explozii care au lovit marţi dimineaţă o şcoală de băieţi dintr-un cartier al capitalei afgane Kabul, locuit în majoritate de membri ai comunităţii şiite hazara şi care a mai fost vizat în trecut, transmite AFP.

Două bombe artizanale au explodat în faţa şcolii Abdul Rahim Shahid din cartierul Dasht-e-Barshi, în vestul capitalei, făcând şase morţi şi 11 răniţi, conform unui bilanţ 'preliminar', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Khalid Zadran.

O a treia deflagraţie s-a produs într-un centru de predare a limbii engleze în acelaşi cartier, a precizat el.

Dasht-e-Barshi găzduieşte numeroşi membri ai minorităţii hazara, marginalizată de secole şi supusă cu regularitate persecuţiilor în această ţară cu majoritate sunnită.

Cartierul a fost ţinta mai multor atacuri revendicate de Statul Islamic-Khorasan (SI-K, aripa regională a grupării Statul Islamic), care consideră minoritatea hazara eretică.

Deflagraţiile de marţi s-au produs în momentul în care elevii ieşeau din clasă, a relatat un martor, care a cerut anonimatul.

În timp ce pe reţelele sociale circulă imagini atroce de la locul atentatului, mai multe victime au fost duse la spital, însă talibanii îi împiedică pe jurnalişti să se apropie.

În mai 2021, în acelaşi cartier din Kabul a avut loc o serie de explozii în faţa unei instituţii şcolare pentru fete. Atentatul s-a soldat cu 85 de morţi, în majoritate liceene, şi peste 300 de răniţi.

Securitatea în Afganistan s-a îmbunătăţit considerabil după preluarea puterii de către talibani şi retragerea trupelor americane, la finalul a două decenii de război de uzură împotriva prezenţei lor militare.

Totuşi, în Afganistan mai au loc cu regularitate atacuri, revendicate în special de Statul Islamic-Khorasan.

Talibanii dau asigurări că au învins SI-K, dar analiştii consideră că gruparea extremistă continuă să reprezinte principala provocare de securitate pentru noua putere afgană. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.