Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alături de trupele ucrainene care s-au retras în uzina siderurgică Azovstal - unul dintre ultimele puncte de rezistenţă din acest oraş - se află şi mulţi civili din Mariupol, port strategic la Marea Azov, vizat de bombardamente intense ale armatei ruse, potrivit autorităţilor locale, citate luni de DPA.

Oamenii s-au adăpostit acolo de bombardamente în timpul asediului oraşului care durează de mai multe săptămâni, a declarat duminică unei televiziuni locale şeful poliţiei din Mariupol, Mihailo Verşinin.

"Ei nu au încredere în ruşi. Ei văd ceea ce se întâmplă în oraş, de aceea rămân în incinta uzinei", a spus el.

Această informaţie nu a putut fi verificată dintr-o sursă independentă, notează dpa.

Câteva mii de apărători ucraineni ai oraşului s-au ascuns în uriaşa uzină siderurgică, care dispune de facilităţi subterane.

O mare parte din Mariupol se află deja sub controlul armatei ruse.

Verşinin a spus că trupele ruse folosesc populaţia civilă rămasă în oraş - aproximativ 100.000 de oameni - pentru degajarea spaţiilor publice de dărâmături, strângerea cadavrelor şi înhumarea lor în gropi comune, în schimbul "hranei" oferite ruşi.

În acelaşi timp, armata rusă a evacuat cu forţa în jur de 150 de copii din Mariupol, între 100 răniţi şi copii bolnavi internaţi în spital, a denunţat duminică Grupul pentru drepturile omului din Crimeea, citat de Ukrinform.

"Trupele ruse au evacuat cu forţa aproximativ 150 de copii din Mariupol şi i-au dus în direcţia Doneţkului ocupat şi oraşului rusesc Taganrog", a declarat Olga Skripnik, citată de EFE.

Potrivit lui Petro Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol, cei mai mulţi copii din spitale au fost evacuaţi fără părinţi. În plus, 16 copii au fost luaţi dintr-un sanatoriu din Mariupol.

Consilierul citat a ţinut să sublinieze că acei copii evacuaţi de forţele ruse nu proveneau din orfelinate.

"Copiii din orfelinate, la fel şi personalul acestor instituţii au fost evacuaţi din Mariupol în 24 şi 25 februarie", a declarat responsabilul citat de Grupul pentru drepturile omului din Crimeea.

Andriuşcenko a indicat că unii dintre "copiii răpiţi şi-au pierdut părinţii din cauza crimelor de război ale Rusiei", "fie au tutori în teritoriile neocupate, fie sunt sub protecţia statului".

În fine, separatiştii proruşi din Doneţk (estul Ucrainei) au informat cu privire la moartea comandantului Brigadei 36 de Infanterie Marină, colonelul Volodimir Baraniuk, ale cărui efective apără oraşul Mariupol de mai bine de o lună.

"În noaptea de 11 spre 12 aprilie, un grup de militari din Brigada 36 de Infanterie Marină a încercat să iasă din blocada combinatului metalurgic Ilici. Fuga lor a fost împiedicată de forţele speciale ale republicii populare Doneţk", a declarat purtătorul de cuvânt al miliţiilor din Doneţk, Eduard Basurin.

Basurin a adăugat că, în timpul unei inspecţii a teatrului de luptă, a fost descoperit "cadavrul comandantului brigadei, colonelul Volodimir Baraniuk Vladimir Anatolievici, efectele sale personale şi armele". Împreună cu comandantul lor, au murit încă 50 de infanterişti marini, potrivit lui Basurin, care a susţinut că "alţi 42 de militari s-au predat".

Ucraina nu a comentat deocamdată informaţiile cu privire la posibila moarte a lui Baraniuk, notează EFE.

Ucraina a respins categoric luni ultimatumul dat de armata rusă privind predarea militarilor săi care se mai apără în Mariupol, cărora li s-a promis că vor rămâne în viaţă în schimbul depunerii armelor.

Mariupolul se confruntă cu o gravă catastrofă umanitară după invazia Rusiei, iar autorităţile locale au estimat că până la 20.000 de civili ar fi fost ucişi în urma bombardamentelor şi a asediului armatei ruse.

Înainte de invazie, Mariupolul (sud-estul Ucrainei) avea circa 400.000 de locuitori. Importanţa sa strategică ţine de faptul că acesta se află pe ruta între Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi zonele din estul Ucrainei, controlate de separatiştii proruşi.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.