Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin se întâlneşte marţi cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile occidentale, au relatat agenţiile de presă din Rusia şi Belarus, potrivit Reuters.

Lukaşenko a sosit marţi la primele ore în regiunea Amur, din Extremul Orient rus, unde va discuta cu Putin la cosmodromul Vostocinîi, conform agenţiei de presă Belta.

La 24 februarie, Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina într-o agresiune lansată atât de pe teritoriul rus, cât şi de pe cel belarus, în ceea ce Moscova a numit o ''misiune militară specială'' pentru demilitarizarea şi ''denazificarea'' ţării vecine.

Kievul şi guvernele occidentale consideră acest lucru un pretext fals pentru o invazie, soldată deja cu mii de morţi şi milioane de persoane refugiate sau strămutate.

Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să fie implicată în negocierile pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, afirmând de asemenea că Belarusul a fost etichetat în mod incorect drept ''complice al agresorului''.

Totuşi, Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări sau organizaţii au inclus Belarusul în sancţiunile impuse Moscovei.

Ziua de 12 aprilie este celebrată în Rusia şi alte foste republici sovietice drept Ziua Cosmonauticii, care îl celebrează pe primul om ajuns în spaţiu (în anul 1961), cosmonautul sovietic Iuri Gagarin. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Zelenski spune că forţele ucrainene ar putea elibera oraşul Mariupol dacă ar primi mai multe arme

 

Japonia îngheaţă activele a 398 de ruşi, printre care fiicele lui Putin

 

Europol lansează o operaţiune care vizează bunurile criminale ruse

 

Marea Britanie verifică afirmaţiile despre un atac chimic la Mariupol

 

Întâlnirea de o oră cu preşedintele Putin a fost 'foarte directă, deschisă şi dură', afirmă cancelarul austriac Nehammer

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.