Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape 300 de persoane au trebuit înhumate "în gropi comune" la Bucea - oraş situat la nord-vest de capitala ucraineană Kiev - teatru al unor lupte feroce, recucerit de soldaţi ucraineni, a declarat sâmbătă pentru AFP primarul aşezării, Anatoli Fedoruk.

"La Bucea, am înhumat deja 280 de persoane în gropi comune", deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului.

 

Foto: (c) Oleksandr Ratushniak/REUTERS


"Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre pe sol", dar "nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor", a adăugat el. "Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca (aceste cadavre) să nu fie ridicate", pentru că ar putea fi minate, a mai spus el. "Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruse, acţiunile" duşmanului, a acuzat Fedoruk.

Forţele ucrainene nu au putut pătrunde decât în urmă cu două zile în oraşul Bucea, care era inaccesibil de aproape o lună.

Militarii ucraineni prezenţi în oraş au distribuit ajutoare populaţiei pentru prima dată de când acest oraş a reintrat sub controlul guvernului de la Kiev. 

 

* ORA 19:17 Cel puţin 20 de cadavre pe o stradă din Bucea, oraş recent eliberat din apropiere de Kiev (AFP)

 

Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, oraş la nord-vest de Kiev pe care militarii ucraineni tocmai l-au recucerit de la forţele ruse, a constatat un jurnalist AFP.

Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.

Şaisprezece din cele 20 de cadavre erau întinse pe trotuar sau pe bordură. Trei se aflau în mijlocul drumului, iar un altul în curtea unei case. Doi se aflau lângă nişte biciclete, un altul - lângă o maşină abandonată.

 

Foto: (c) Oleksandr Ratushniak/REUTERS


Un paşaport ucrainean deschis se afla pe pământ lângă persoana care avea mâinile legate la spate cu o bucată de pânză albă.

Toţi bărbaţii morţi purtau geci de iarnă, veste sau hanorace, blugi sau pantaloni de trening şi încălţăminte sport sau bocanci.

Unii dintre ei erau întinşi pe spate, în timp ce alţii zăceau cu faţa în jos.

După aspectul pielii, cadavrele se aflau acolo de mai multe zile, notează AFP, care menţionează că nu s-a putut stabili imediat cauza morţii, dar că o persoană avea o rană extinsă în zona capului.

În ultimele zile, forţele ruse s-au retras din mai multe localităţi situate în apropierea capitalei ucrainene, după eşecul tentativelor lor de încercuire.

Ucraina a anunţat că Bucea a fost eliberată, dar oraşul este distrus de lupte. Jurnaliştii AFP au văzut spărturile provocate de obuze în clădiri de locuit şi numeroase caroserii de maşini. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

 

Citiţi şi:

 

Forţele ucrainene îşi continuă contraofensiva, ruşii s-au retras de la aerportul Antonov din Hostomel

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.