Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedinţia rusă a anunţat luni că speră ca negocierile cu ucrainenii găzduite de Belarus să înceapă fără întârziere, dar nu a comentat despre obiectivele Moscovei la aceste tratative, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia regretă că dialogul cu ucrainenii nu a început cu o zi mai devreme.

Între timp, forţele invadatoare ruse au ocupat două oraşe mici din estul Ucrainei. Rezistenţa întâmpinată de ruşi a fost în general puternică, iar izolarea diplomatică şi economică a Moscovei s-a accentuat, menţionează agenţia citată.

Chiar Kremlinul a recunoscut luni că realitatea economică din Rusia s-a schimbat. Peskov a susţinut însă că nu există motive de îndoială faţă de eficienţa băncii centrale a Rusiei în combaterea efectelor sancţiunilor occidentale. El a declarat că la Moscova există un plan de reacţie la sancţiuni, care acum este pus în aplicare.

Luni, banca centrală a majorat rata dobânzii directoare de la 9,5% la 20%.

Rusia va răspunde pe bază de reciprocitate la sancţiunile în domeniul industriei aviatice, cu interesele ruse "pe primul plan", potrivit oficialului rus.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a mai anunţat că acesta urmează să se întâlnească luni cu diferiţi oficiali, printre care ministrul de finanţe şi guvernatorul băncii centrale. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus

 

VIDEO LIVE UPDATE A patra zi de la începutul invaziei ruseşti: Ucraina menţine poziţiile militare în timp ce sosesc mai multe ajutoare occidentale

 

VIDEO LIVE UPDATE Forţele ruse au lansat atacuri coordonate cu rachete asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv Kiev

 

VIDEO LIVE UPDATE: Lupte la Kiev, primele unităţi ale armatei ruse au intrat în capitala ucraineană; Ucraina vrea pace

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

 

Evoluţia situaţiei din Ucraina (cronologie)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.