

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki le-a cerut serviciilor sale să pregătească o decizie care va închide spaţiul aerian al acestei ţări pentru zborurile companiilor aeriene ruse, a anunţat el vineri pe Facebook, relatează AFP şi Reuters.
Acest plan urmează unei decizii similare, care a vizat compania naţională rusă Aeroflot, luată joi de Marea Britanie, în contextul atacului rus asupra Ucrainei. Rusia a reacţionat vineri interzicând survolul teritoriului său tuturor avioanelor cu legături cu Regatul Unit, inclusiv zborurile în tranzit.
"Am dispus pregătirea unei rezoluţii a consiliului de miniştri care va duce la închiderea spaţiului aerian al Poloniei pentru liniile aeriene ruse", a scris pe Facebook premierul Mateusz Morawiecki.
Un purtător de cuvânt al guvernului a precizat mai târziu pe Twitter că "interdicţia va intra în vigoare de la miezul nopţii".AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.