Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis vineri Ucrainei un ajutor economic suplimentar de 300 de milioane de euro, adăugând că se află în contact cu autorităţile de la Kiev pentru a le trimite material defensiv de care armata ucraineană are nevoie pentru a respinge ofensiva militară lansată de Rusia, relatează agenţia EFE.

''Nu am cruţat şi nu vom cruţa nimic pentru a-i ajuta (pe ucraineni). Le datorăm sprijin şi solidaritate'', a spus Macron într-un mesaj solemn citit în numele său în Adunarea Naţională şi Senatul francez, cu ansamblul membrilor celor două camere legislative în picioare.

El a adăugat că vor fi asumate ''angajamente suplimentare în cadrul NATO pentru protejarea teritoriilor aliaţilor baltici şi români'' şi de asemenea va fi consolidată lupta împotriva dezinformării şi atacurilor cibernetice.

Macron a subliniat că Franţa, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, trebuie să aibă un rol semnificativ în soluţionarea crizei din Ucraina. Războiul lansat de Rusia împotriva acesteia ''marchează un mare punct de inflexiune geopolitic şi istoric al secolului al XXI-lea şi creează riscul revenirii la imperii şi la un conflict pentru graniţe'', consideră liderul de la Elysee.

Înainte de a transmite acest mesaj, Macron s-a întâlnit cu predecesorii săi Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy, pentru a schimba opinii despre situaţia actuală şi a afla din experienţa lor legată de alte conflicte militare.

În timp ce Hollande a apreciat că trebuie intensificate sancţiunile împotriva Rusiei, Sarkozy a estimat că diplomaţia este singura cale posibilă în conflictul ruso-ucrainean şi că lumea are nevoie de noi instituţii şi mecanisme multilaterale. ''Nimic nu mai funcţionează astăzi. Nici NATO, nici G7, nici G20, a cărui creare am susţinut-o. Nici măcar ONU, care oscilează între apatie şi imobilism'', a remarcat fostul preşedinte de dreapta francez.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

VIDEO LIVE UPDATE: Lupte la Kiev, primele unităţi ale armatei ruse au intrat în capitala ucraineană; Ucraina vrea pace

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

 

Evoluţia situaţiei din Ucraina (cronologie)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.